Sărbătorile de iarnă

O chemare la joacă! Asta sunt, din punctul de vedere al inimii mele, sărbătorile de iarnă. Indiferent de vârsta pe care o avem și de lumea în care ne aflăm, cea de aici sau lumea de dincolo, răspundem cu toții la chemarea aceasta.

Copilăria părinților coboară la mintea copilăriei copiilor și se întorc, împreună, acasă, unde le așteaptă copilăria bunicilor. Găsești, în curtea casei unde te-ai născut, toate copilăriile ce s-au născut înaintea ta acolo.

Cum să nu-i vină sufletului tău să se bucure? Nu oricum, ci până la cer, iar cerul să se bucure la fel de mult, adică să înceapă din­t­r-odată să ningă, direct din copilăria ta peste lume și dinspre celelalte copilării. Și timpul să nu mai aibă încotro, să se oprească din mers, din creștere, cum ar veni, ba chiar s-o ia înapoi, ajungând la vârsta copilăriei și el.

Să se umple lumea de copii, iar lumea să fie chiar curtea copilăriei tale. Și să miroasă până în cele mai târzii depărtări ale vieții a pâine caldă și ninsoarea să se amestece cu înserarea și să răsară în locul soarelui pe cer o pâine caldă și copiii ce tocmai pleacă la colindat să se apere cu razele acestui soare proaspăt de câini! Și să se amestece copilăriile între ele, astfel încât să se întoarcă fiecare cu altă copilărie acasă. Tu, cu cea a părinților, bunicii, cu copilăria ta. Poți nimeri, în toiul sărbătorii, adică în timp ce te joci, cu sufletul urcând întruna spre cer, sau poate cu cerul coborând la mintea sufletului tău, copilăria prunului din fața casei, fiindcă răspund chemării la joacă și pomii, punându-se brusc pe înflorit, astfel ca ninsoarea ce împrospătează lumea să pară că vine dinspre cerul copilăriei lor.

De oriunde ar veni însă, bucuria rămâne la fel de mare, atât de mare, încât încap toate vârstele copilăriei tale în ea. Și-n vremea aceasta, tu să scrii pe ninsoare, sau poate pe cer, e totuna, Acasă e singurul loc de pe lume care în care devii nemuritor!