Ţările de Jos, Danemarca şi Islanda ocupă primele trei locuri în clasamentul mondial al sistemelor de pensii, cu scoruri de 85,8 puncte, 84,1 puncte şi, respectiv, 84 de puncte, potrivit raportului „Marsh CFA
Ţările de Jos, Danemarca şi Islanda ocupă primele trei locuri în clasamentul mondial al sistemelor de pensii, cu scoruri de 85,8 puncte, 84,1 puncte şi, respectiv, 84 de puncte, potrivit raportului „Marsh CFA
Înfrângerea republicanilor la Midterms a dus la o nouă reconfigurare a puterii în Senatul şi Camera Reprezentanţilor din Statele Unite ale Americii. Implicaţiile rezultatului alegerilor pentru Congresul SUA se ext
Uniunea Europeană a activat mecanismul de schimb de informaţii privind securitatea aviaţiei, în urma unei serii de ameninţări care au afectat săptămâna trecută cel puţin 25 de zboruri de pasageri în
Reprezentanţa Comisiei Europene în România a anunţat că Regatul Unit şi Elveţia se vor alătura Erasmus+ începând cu anul 2027, când se va sărbători 40 de ani de la lansarea programului. „Extinderea pr
Google a anunţat că nu va mai activa în mod implicit pentru elevi Gemini, asistentul său bazat pe inteligenţa artificială. Decizia vine după mai multe luni de critici din partea părinţilor, a şcolilor şi a
Dragii mei elevi, anul acesta, școala noastră împlinește 90 de ani de existență, 90 de ani de când poartă numele marelui cronicar Miron Costin. Este momentul să aflăm cine a fost el, ce a reprezentat pentru noi
Fundația Regală Margareta a României a dat startul înscrierilor pentru cea de-a 19-a ediție a programului național „Tinere Talente”. Elevii și studenții pasionați de muzică clasică și arte vizuale, din Ro
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 17-18 noiembrie 2026, cea de-a noua ediţie a târgului de cariere POLIJOBS. Peste o sută de companii din mai mu
Liceenii vor avea, începând cu anul şcolar 2027-2028, o nouă disciplină opţională, „Inteligenţă artificială şi cetăţenie digitală”, introdusă în contextul în care „tranziția rapidă către o
O primă întâlnire între cele trei federaţii sindicale reprezentative din învăţământ şi noua conducere a Ministerului Educaţiei şi Cercetării a avut loc în această săptămână, la discuţii participând
Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului (INST) al Academiei Române va organiza mâine, 10 noiembrie 2026, o sesiune comemorativă şi o expoziţie pentru a marca 80 de ani de la foametea din R.S.S.
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași organizează, în zilele de 13 și 14 noiembrie 2026, conferința națională cu participare internațională „De la Hărțuire și Abuz, Împreună spre Dialog
La începutul acestei săptămâni a început transferul obiectelor din patrimoniul Muzeului Naţional „George Enescu” din Bucureşti, în contextul procesului de restaurare și consolidare a muzeului din Capitală.
Galeriile de Artă „Ștefan Luchian” din Botoșani găzduiesc azi, 5 noiembrie 2026, de la ora 13:00, vernisajul expoziției de pictură „Punctul. Linia. Crucea”, semnată de Horea Paștina, membru fondator al gr
Muzeul Național de Istorie a României se va afla, în perioada 2028-2033, într-un amplu proces de restaurare și consolidare, proiect care va fi finanțat cu 150 de milioane de euro. „Proiectul este finalizat şi î
În câteva zile vom intra în perioada de pregătire trupească și sufletească pentru marea și frumoasa sărbătoare a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Din punct de vedere alimentar, aceasta înseamnă că,
Multă vreme am privit dinții ca pe o problemă separată de restul corpului: ne doare o măsea, mergem la stomatolog, apoi uităm. Stomatologia de astăzi vede lucrurile altfel. Gura este poarta de intrare în
Caria și boala gingiilor, principalele motive pentru care pierdem dinții, au aceeași cauză: placa bacteriană, un strat fin și lipicios de microbi care se formează zilnic pe dinți. Ambele avansează încet și, de
Puține domenii ale medicinei s-au schimbat atât de vizibil în ultimii ani precum stomatologia. Cabinetul stomatologic de astăzi seamănă tot mai puțin cu cel din amintirile copilăriei. Esența schimbării nu stă
Unul dintre cele mai importante sisteme ale organismului nostru, de care depinde starea de bine fizică și psihică, este sistemul muscular. Format din peste 600 de mușchi scheletici, sistemul muscular reprezintă
Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim a participat luni, 11 februarie 2019, la slujba de pomenire a patru mari ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române: Ilarion Mircea Băcăuanul, Teodosie Atanasiu, Teoctist Patriarhul
Duminică, 10 februarie, de sărbătoarea Sfântului Sfinţit Mucenic Haralambie, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a săvârşit Sfânta Liturghie în Catedrala
S-au împlinit patru ani de când părintele Ioan Apetroaiei a trecut la Domnul. Sâmbătă, 9 februarie, la biserica din Cracăul Negru a avut loc Sfânta Liturghie, urmată de o slujbă de pomenire. Întotdeauna
Comunitatea parohială din Urecheşti I, Protoieria Sascut, judeţul Bacău, a avut duminică, 10 februarie 2019, bucuria să participe la instalarea noului paroh în persoana părintelui Gelu Fera. Cu acest prilej, cu
Astăzi, începând cu ora 9:30, în sala de conferinţe a Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române din Bucureşti se va desfăşura cea de-a XXII-a ediţie a Simpozionului de istorie
Duminică, 10 februarie 2019, biserica din incinta Spitalului de Psihiatrie din Burdujeni - Suceava şi-a serbat ocrotitorul, pe Sfântul Haralambie. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte
În Duminica a 17-a după Rusalii, PS Părinte Ignatie, împreună cu PS Părinte Andrei, a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Bilbor, judeţul Harghita. La slujba
La sediul Asociaţiei «„Sfântul Voievod Ştefan cel Mare” - Hârja» a avut loc joi, 7 februarie 2019, întâlnirea de lucru a specialiştilor în îngrijirea persoanelor din centrele de ocrotire socială.
Anotimpul rece aduce după sine şi expunerea copiilor la factori externi infecţioşi, 70 -80% din afecţiunile respiratorii la copil sunt determinate de virusuri cu transmitere aerogenă. Din acest motiv, se impun
Credincioşii din Bârlad l-au serbat ieri, 10 februarie 2019, pe Sfântul Sfinţit Mucenic Haralambie, ocrotitorul bolnavilor şi al săracilor. În ajunul sărbătorii, un sobor de preoţi a oficiat slujba Vecerniei un
Fostul stareţ al Mănăstirii Pângăraţi, părintele Teofil Lefter, a fost pomenit sâmbătă, 9 februarie, cu prilejul împlinirii a 7 ani de la trecerea sa la cele veşnice. Slujba Parastasului a fost
Vrednicul de pomenire părinte arhimandrit Justin Pârvu a fost ieri pomenit la împlinirea a 100 de ani de la naşterea sa (10 februarie 1919). La Mănăstirea Petru Vodă din judeţul Neamţ a fost oficiată slujba
Ziua de 7 februarie 2019 a fost una de bucurie pentru preşcolarii Grădiniţei cu Program Prelungit „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”. Aceştia au sărbătorit 100 de zile de la începutul anului şcolar. Cu
Sunt tânără şi cred că este adevărată zicerea lui Francis Bacon: „A călători este, pentru cei tineri, o parte a educaţiei; pentru cei mai vârstnici, e o parte a experienţei”. Cunosc şi mai multe tipuri
Vrednicul de pomenire Arhiereu Ilarion Mircea Băcăoanul va fi comemorat astăzi, prin rugăciune, la Roman, cu prilejul împlinirii a 69 de ani de când s-a mutat la Domnul. Evocarea personalităţii sale, precum şi
Joi, 7 februarie, la împlinirea a 104 ani de la naşterea vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist Arăpaşu, la Mănăstirea Putna s-a săvârşit slujba Parastasului pentru cel care este considerat al treilea mare ct
În Duminica a 17-a după Rusalii, mâine, 10 februarie 2019, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirea Petru Vodă
Cu prilejul împlinirii a 104 ani de la naşterea vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist, în satele Victoria şi Tocileni din judeţul Botoşani s-au oficiat ieri, 7 februarie 2019, slujbe de parastas. În Parohia
Pe 10 februarie 2019 se împlinesc 100 de ani de la naşterea unuia dintre cei mai cunoscuţi duhovnici români, părintele arhimandrit Justin Pârvu. Aşadar, după Centenarul Marii Uniri, urmează îndată Centenarul
Parohia Podu Turcului II, Protopopiatul Sascut, judeţul Bacău, a venit luni, 4 februarie 2019, în sprijinul a trei familii nevoiaşe, care se confruntă cu lipsuri materiale. Astfel, s-a dăruit o cantitate de lemn pe
Vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist Arăpaşu va fi comemorat astăzi, 7 februarie 2019, la împlinirea a 104 de ani de la naştere. După Sfânta Liturghie, la biserica din Victoria, Protopopiatul Botoşani,
Tinerii care beneficiază de meditaţii gratuite la Centrul educaţional „Cosma şi Damian” al Asociaţiei „Glasul Vieţii” din Iaşi au parte în aceste zile de o tabără în apropierea oraşului Piatra
Puţini erau cei care auzeau o vorbă de evanghelie în limba dulce a Botoşanilor şi nu-şi dădeau seama cine este vorbitorul – Patriarhul de veşnică şi frumoasă amintire, Teoctist. Deşi plecase de mai bine de
Proiectul privind Învăţământul Secundar (Romania Secondary Education Project - ROSE) îşi propune să contribuie la reducerea abandonului în învăţământul secundar şi terţiar şi la creşterea ratei de
„În vremea aceea, adunându-se mulțime de oameni, Iisus a început a zice: Neamul acesta este un neam viclean; cere semn, dar semn nu i se va da, decât semnul prorocului Iona. Căci precum a fost
Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina (†1920) s-a născut la 1 octombrie 1846, în Silivria, o localitate din provincia Tracia (astăzi în Turcia). Din botez a primit numele Anastasie. După primii ani de şcoală a


