Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Dr. habil. Ecaterina Balica, cercetătoare la Institutul de Sociologie al Academiei Române și coordonatoarea Observatorului Român pentru Analiza și Prevenirea Omorurilor din cadrul acestui institut, a elaborat pr
În pofida faptului că 2025 a fost un an agricol bun, patru companii din agricultură din 10 au probleme financiare, iar rata cea mai mare de insolvenţă este în zona de creştere a animalelor şi cultivării
Luni şi marţi, a avut loc la Luxemburg reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit (AgriFish) a miniștrilor agriculturii din cele 27 de state UE, unde s-au discutat teme de interes major pentru fermierii europeni,
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informaţiile şi serviciile instituţiei şi va sprijini gestionarea
Peste 36.000 de studenţi vor primi, în anul universitar 2026-2027, burse sociale printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi
Sprijinirea elevilor din comunităţile vulnerabile, recuperarea lacunelor de învăţare şi dezvoltarea educaţiei fizice şi a sportului ar trebui să fie prioritare, în demersul de îmbunătăţire a
Ministerul Educaţiei şi Cercetării se află în discuţii „foarte avansate” cu instituţii de învăţământ superior din toată ţara pentru cooptarea lor în derularea olimpiadelor şcolare naţionale.
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie 2026, cea de-a V-a ediţie a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
O serie de evenimente se vor desfăşura, în perioada 2-6 noiembrie, la Iași, în cadrul programului Zilelor Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” (BCU). Vor avea loc lansări de carte, o întâlnire
Primăria Sibiu va aloca 800.000 de lei pentru amenajarea, la Muzeul ASTRA, a unui pavilion cu cinci sisteme tradiţionale de gătit, reprezentative pentru mai multe zone ale ţării. Pavilionul, cu structură şi
Galeria Madrigal din Bucureşti propune vizitatorilor, în 31 octombrie 2026, trei ore fără telefon, printre cărţi, artă şi muzică, altfel spus experienţa „Offline la Madrigal”. Evenimentul se doreşte a fi
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Manifestările anuale dedicate memoriei fostului Mitropolit al Ardealului, Nicolae Colan, organizate sub egida Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, au început marţi la Sfântu Gheorghe cu o conferinţă cu
Pentru al doilea an consecutiv, vechea academie teologică din Sibiu găzduieşte în perioada 25-30 noiembrie mai multe manifestări academice şi duhovniceşti închinate Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul
Universitatea „Babeș-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca, organizează sâmbătă, 28 noiembrie, de la ora 12.00, în Aula Magna, din clădirea centrală, ceremonia de decernare a titlului Profesor Honoris Causa, prof. un
Teatrul de Păpuşi „Puck”, instituţie de cultură subordonată Consiliului Judeţean Cluj, organizează cea de-a XII-a ediţie a programului „Săptămâna bunăvoinţei”. Azi, 25 noiembrie, în cadrul
Secţia pentru tineri şi adulţi a Bibliotecii Judeţene „Ioniţă Scipione Bădescu" Sălaj funcţionează, începând de luni, într-un sediu modern, amenajat printr-o investiţie de circa 300.000 de lei, după ce
Un număr de 70 de expozanţi din ţară şi din străinătate sunt prezenţi începând de vineri, 20 noiembrie, până pe 26 decembrie, la Târgul de Crăciun, care are loc în Piaţa Mare din centrul istoric al
Agenţia Metropolitană, Primăria şi instituţiile de cultură din Braşov au pregătit pentru public o serie de evenimente care susţin candidatura municipiului pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii în
Joi, 26 noiembrie, va avea loc conferința duhovnicească intitulată „Iubirea multora se va răci – Despre ispitele omului contemporan”, susținută de părintele Ștefan Negreanu, lector universitar la
Parohia ,,Dealul furcilor” din Alba Iulia, păstorită de părintele Sebastian Țandea, în colaborare cu Grădinița ,,Dumbrava minunată” sprijină, an de an, în preajma Sfintelor sărbători de Crăciun, pe
Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a efectuat luni, 23 noiembrie, vizite pastorale în parohii din cadrul Protopopiatului Sebeş şi Alba Iulia. Ierarhul, însoţit de protopopul Io
Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca păstorită de părintele Nicolae Buda, a primit marţi, 24 noiembrie, vizita elevilor de la Școala „Constantin Brâncuși” din Cluj-Napoca, unde este
Asociaţia Studenţilor Creştin Ortodocşi Români, filiala Cluj, organizează mai multe evenimente culturale şi duhovniceşti. Astfel, azi are loc un spectacol de cântece de cătănie, în preajma
Interesul crescut al studenților de la Universitatea „Babeș-Bolyai” pentru Campania de donare de sânge „Donăm împreună, UBB dă startul” s-a manifestat şi în rândul studenţilor de la
Credincioșii din Parohia Vâlcele, Protopopiatul Cluj I, au participat duminică, 22 noiembrie, la Taina Sfântului Maslu, soborul de preoți slujitori fiind condus de protopopul Dan Hognogi. Cuvântul de
În Parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” - Rebra din Protopopiatul Năsăud s-a încheiat duminică, 22 noiembrie, proiectul „Icoana – poartă spre cer”, care a debutat în vara acestui an. Pe 8
În Parohia „Sfântul Dumitru” din Florești, Protopopiatul Cluj I, în perioada posturilor, au loc seri duhovnicești unde sunt invitați preoți, profesori și duhovnici care conferențiază pe diferite teme de
Departamentul pentru tineret al Arhiepiscopiei Sibiului, împreună cu Asociaţia „Împreună pentru tineri” au organizat la sfârşitul săptămânii trecute o activitate cu un grup de tineri din Sibiu, menită să
În Duminica a 26-a după Rusalii (Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina) mai multe lăcaşuri de cult din Transilvania au primit binecuvântare arhierească după ce au fost renovate şi înfrumuseţate. Ierarhii i-
În localitatea Săcel din judeţul Maramureș se desfășoară mai multe proiecte social-filantropice, acestea fiind coordonate de parohul Dumitru Iuga din Parohia Săcel I, în colaborare cu preoții Cupsinar Vasile di
La praznicul Intrării Maicii Domnului în Biserică au avut loc mai multe evenimente aniversare şi festive în eparhiile transilvănene. Astfel, la Baia Mare, a avut loc sărbătorirea a 25 de ani de la reactivarea
Protopopiatul Năsăud, pentru a veni în sprijinul copiilor care trăiesc în lipsuri și greutăți a iniţiat campania filantropică „Împreună de sărbători!” care se desfășoară în perioada 15 noiembrie
Prin purtarea de grijă a parohului Ciprian Vișoi, Parohia Nădăștia de Sus, Protopopiatul Brad, a dăruit Casei familiale pentru copii cu dizabilități din Hunedoara și Centrului specializat pentru copii cu
Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga”, instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, iniţiază începând cu data de 23 noiembrie, programul „Ajutor la teme pentru adolescenţi”.
Muzeul Mitropoliei Clujului organizează miercuri, 25 noiembrie, o seară culturală cu scriitorul Horia Bădescu, de la ora 19:00, în spațiul de la subsolul Catedralei mitropolitane.
„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Sfântul Sfinţit Mc. Zenovie, Episcopul Ciliciei, şi sora sa, Zenovia (†285) erau din oraşul Egeea, din Cilicia (Asia Mică). Ei s-au născut în prima jumătate a secolului al III-lea după Hristos.


