Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Editorial Amintiri de neșters

Amintiri de neșters

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Editorial
Un articol de: Tudor Călin Zarojanu - 21 Iulie 2019

Știu: sunteți în vacanță. Sau vă pregătiți să plecați. Sau abia ce v-ați întors. Sper din toată inima că v-ați simțit bine și că n-o să considerați nepotrivite rândurile de mai jos. Căci îndrăznesc să vă sugerez - pentru acum ori pentru viitor - ideea că în orice concediu, în fiecare evadare din rutina cotidianului, merită să câștigăm ceva. Ceva în plus față de așteptata odihnă, dorita relaxare și fireasca distracție. Ceva mai mult decât băi de apă și de soare. Adică nu doar să ne ducem și să ne-ntoarcem.

Prima idee ar fi să nu rămâneţi tot timpul în acelaşi loc, oricât de frumos, de plăcut și de confortabil ar fi el. Dacă sunteți cu mașina, atunci chiar e păcat să n-o folosiți, mai ales că nu există loc din țara aceasta sau din lume care să nu aibă lucruri ce merită a fi văzute la distanța unui drum auto de o jumătate de oră. Și, când zic „merită”, înțeleg de fapt „trebuie neapărat!”

Ce fel de lucruri? Ce fel de locuri? Dintre cele mai diverse cu putință. Poate fi vorba despre o minunată mănăstire din apropiere, de o frumoasă biserică, de un parc sau o grădină botanică, de o bogată bibliotecă, poate fi un monument sau o clădire spectaculoasă, o piață încărcată de istorie ori un muzeu formidabil, dar la fel de bine poate fi vorba despre o colorată piață agroalimentară sau un bazar, cu specificul local, atât al decorului, cât și al produselor aflate la vânzare, de străduțe lipsite de celebritate, dar liniștite, patriarhale, o plăcere să treci pe ele!, și mai poate fi vorba, desigur, despre o plimbare în natură - orizontală sau pe dealuri şi munţi, cu suişuri şi coborâşuri care nu pot decât să facă bine unor oameni ai secolului XXI, cu o viaţă preponderent sedentară… Urmăriți atent imaginile, sunetele, parfumurile, inspirați adânc…

A doua idee este ca - în timp ce, înainte de, şi/sau după ce - să încercați să tezaurizați (cred că acesta e cuvântul cel mai potrivit!) cât mai multe informații despre locurile în care ați ajuns. Chiar și pentru cele care par prea bine cunoscute. Ce să mai afli despre Brașov, de pildă!? Nu fiți foarte siguri că știți chiar tot ceea ce merită știut… Informații nu înseamnă numai două-trei date istorice, ci orice definește locul, de la religie și cultură la tradiții, dialecte, obiceiuri, gusturi vestimentare și culinare.

A treia: căutați să intrați în vorbă cu cât mai mulți oameni. Chiar dacă nu le cunoașteți limba. Apropo, e frumos ca, pregătind o plecare în străinătate, să învățați cum se spune în limba respectivă măcar „Bună ziua!”, „Vă rog” și „Mulțumesc!” Sigur că vă descurcaţi cu engleza, franceza sau germana, dar și dumneavoastră vă face plăcere să auziți un străin spunând câteva vorbe în română, nu? Ne amintim vorbele - și gesticulația menită să suplinească vorbele! - schimbate cu un seamăn în mod la fel de plăcut cum ne amintim un tablou dintr-o expoziție. Priviți fețele oamenilor, zâmbiți-le, salutați-i!

Nu în ultimul rând, dacă ajungeți la destinație cu avionul, faceți-vă timp pentru o rugăciune adresată Sfântului Ilie, care este ocrotitorul aviatorilor români, drept care sărbătorirea lui pe 20 iulie este și Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene.

Iar dacă e cumva vremea prea secetoasă, tot către Sfântul Ilie să vă îndreptați gândul!

Vacanță frumoasă, cu amintiri de neșters!