În acest semn vei învinge!

Eusebiu de Cezareea, Viața lui Constantin cel Mare, Cartea I, 28-31, în Părinți și Scriitori Bise­ricești (1991), vol. 14, pp. 76-77

„(...) Și cum ședea împăratul înălțând stăruitoare rugăciune, i s-a arătat un semn cu totul fără seamăn de la Dumnezeu; cărui semn - dacă l-am fi aflat din gura altcuiva - poate că nu ne-ar fi tocmai ușor să-i dăm crezare; dar de vreme ce însuși împăratul, purtătorul de biruință, ne-a destăinuit aceste lucruri nouă înșine, celor ce scriem această carte, anume mult mai târziu, când am fost socotiți vrednici de cunoștința și de pre­zența sa (iar el adăugase spre încre­dințarea vorbelor sale puterea jurămintelor), cine - mă întreb - ar mai putea pune la îndoială exactitatea istorisirii, mai ales că, între timp, viitorul avea să aducă el însuși mărturie despre adevărul ei? Deci, cam pe la ceasurile amiezii, când ziua începuse să scadă, zicea Constantin că văzuse cu ochii săi chiar pe cer, străjuind deasupra soarelui, semnul mărturisitor de biru­ință al unei cruci întocmite din lumină și că odată cu ea putuse desluși un scris glăsuind: Să bir­u­iești întru aceasta!; după care, la vederea unei asemenea priveliști, fuseseră cu­prinși de uimire și el, și întreaga oaste (cu care mărșăluia el pe drum, venea pe urmele sale, și de aceea asistase și ea la minune). Această arătare povestea Constantin că-l descumpănise, neputându-i el pricepe tâlcul. Or, tot cugetând la ea și adâncindu-se el în gânduri, iată că s-a lăsat noaptea fără să prindă el de veste. Și, dormind el, i S-a arătat Hristosul lui Dumnezeu cu semnul văzut mai înainte pe cer, poruncindu-i să închipuie la rândul său semnul ce i se arătase sus în cer, spre a se pune sub ocrotirea lui în luptele pe care avea să le poarte cu dușmanul. În zori, trezindu-se, le împărtășise și prietenilor săi taina... (…) Ei bine, de acest însemn mântuitor s-a folosit împăratul necurmat în chip de semn ocrotitor împotriva a toată puterea potrivnică și vrăjmașă. Și a trimis poruncă tuturor unităților sale să poarte în fruntea lor câte un însemn alcătuit după modelul acela.” 

Casiodor, Istoria Bisericească tripartită, Cartea I, capitolul V; IX, în Părinți și Scriitori Bisericești (1998), vol. 75, pp. 39; 45

„După aceste explicații ale preoților, împăratul (Constantin - n.n.), minunându-se de prorocirile făgăduite astfel de Hristos, a poruncit ca, din aur şi pietre prețioase, bărbați pricepuți să transforme semnul crucii în drapel, pe care l-a numit Labarum. Căci acest semn de luptă era mai de preț printre celelalte, prin aceea că îl preceda pe împărat şi se obişnuia să fie venerat de oşteni. Consider îndeosebi că de aceasta Constantin a schimbat podoaba cea mai de preț a Imperiului Roman în semnul Crucii: pentru ca, văzându-l adesea şi îngrijindu-l, supuşii să se dezobişnuiască de obiceiul străvechi şi să considere Dumnezeu numai pe Acela pe care Îl slăvea împăratul, sau de care se foloseau ca diriguitor sau ajutor împotriva duşmanilor. Căci deseori acest semn era purtat în fruntea tuturor liniilor de bătaie, deoarece presupunea că este de mare ajutor când oştile se înfruntă în luptă. A hotărât aşadar şi anumiți purtători ai drapelului, care să se îngrijească de el; sarcina acestora era să-l poarte pe rând pe umeri şi în felul acesta să lumineze întreaga oştire. Se zice că unul dintre ei, tocmai când purta acest drapel, s-a înspăimântat de năvala neaşteptată a duşmanilor şi a trecut altuia drapelul să-l poarte; şi ­fiindcă s-a sustras de la luptă şi şi-a lăsat departe sulițele, a murit lovit pe dată; iar acela care a preluat semnul biruinței a rămas nevătămat şi în mijlocul sulițelor ­care zburau în jurul lui. Căci e o minune cum săgețile duşmanilor, îndrumate parcă de o putere divină, se îndreptau spre drapel, dar zburau departe de purtătorul de drapel aflat în plină primejdie. ­Se spune că niciodată vreun alt ­îngrijitor al acestui drapel, cum e obiceiul, nu a murit rănit în război şi n-a suferit nenorocirea captivi­tății (Sozomen, I, 3). (...) Deprinzându-i pe ostaşi să se închine lui Dumnezeu, cum făcea şi el, le însemna armele cu semnul crucii.” 

(Cuvânt patristic, Pr. Narcis Stupcanu)