Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Reportaj Darurile Maicii Domnului la obştea Mănăstirii Blănoiu

Darurile Maicii Domnului la obştea Mănăstirii Blănoiu

Un articol de: Ștefana Totorcea - 25 Iul, 2019

Pe malul drept al Oltului, unduitoarele dealuri din comuna Racovița, județul Vâlcea, cu livezi și pășuni, sunt la fel de rotunde și frumoase precum cele din celebra zonă Bran-Fundata, dar mai puțin sistematizate și mai puțin exploatate turistic. Urmând coamele dealurilor, drumul îngust, dar bine asfaltat conduce până la 700 de metri altitudine. Aici, în satul Blănoiu, veghează în rugăciune micuța obște de maici de la Mănăstirea „Pogorârea Sfântului Duh”, o „minune” împlinită în timp-record cu sprijinul comunității locale.

 Poate că nu întâmplător o mănăstire cu acest hram se situează pe culmea dealurilor, la răscruce de vânturi. De aici se văd masivele Făgăraș și Cozia, dar și Vârful Călugăru. Când începe să bată vântul, îi simți suflarea puternic. Mănăstirea Blănoiu are o istorie scurtă, dar este apreciată de localnici și pelerini, inclusiv de cei de peste hotare. Până de curând, în zonă nu erau așezăminte monahale unde aceș­tia să poată găsi sprijin duhovnicesc. Acum, însă, avem toate motivele să pășim pe aceste locuri de rai de care se bucură mai ales păstorii locali.

Satul Blănoiu nu are mai mult de optzeci și ceva de suflete, oameni simpli și cu frică de Dumnezeu. Colectivizarea nu a ajuns pe aici, astfel încât comunitatea a rămas puternică și izolată de tăvălugul ateist. „Toți țin post, și copiii. Părinții îi aduc și îi împăr­tășesc cu toată rânduiala”, spune maica stareță Mina Todoran, conducătoarea în vârstă de 41 de ani a obștii de zece maici.

 Un sat unit

Legăturile comunitare sunt suficient de puternice în sat pentru a-i face pe localnici să ajute la ridicarea mănăstirii. Unii au donat parcele de teren, alții au pus umărul la lucrări, iar cei mai mulți i-au cazat luni în șir pe muncitorii voluntari veniți din alte părți. În toamna lui 2010 s-a ridicat paraclisul cu hramurile „Acoperământul Maicii Domnului” și „Sfântul Ierarh Spiridon”, iar în 27 martie 2011 au început lucrările la biserica mare și la așezământul cu 20 de chilii ordonate pe trei niveluri.

Maicile au muncit cot la cot cu localnicii și voluntarii veniți mai ales din Ardeal, de unde mica obște trecuse munții până aici, în Țara Loviștei. În șase luni au ridicat totul. Începeau ziua cu Sfânta Liturghie la paraclis, iar de la șase dimineața până la miezul nopții munceau. „S-a slujit Sfânta Liturghie zilnic în timpul lucrărilor. Poate și de aceea pelerinii spun mereu că simt ceva deosebit aici. Vedeți puterea lui Dumnezeu?”, spune maica Teodora, ghidul mănăstirii. Biserica pe care au ridicat-o are formă de cruce bi­zantină, cu clopotniță și pridvor, având lungimea de 47 m și lă­țimea de 11 m.

La 16 octombrie 2011, în Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul al VII-lea Ecumenic, Înalt­preasfințitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, Prea­sfințitul Andrei Făgărășanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, și Preasfințitul Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, și un sobor de peste 60 de preoți și diaconi au oficiat Sfânta Liturghie și au târnosit biserica mare cu hramul „Po­go­rârea Duhului Sfânt”. La sfințire au participat cu emoție și au primit distincții patriarhale părintele Ioan Comăneci, ctitor al mănăstirii, și Vasile Frank Timiș, ctitor și sponsor principal.

Educație „prin pildă și faptă vie”

Catapeteasma și fresca exterioară a bisericii mari sunt pictate de maicile din obște și de părintele ctitor Ioan Comăneci. Acum, maicile pictorițe din obște lucrează la catapeteasma paraclisului. Alte maici fac metaniere de mână, pe care le pun la vânzare. Sunt confecționate din „lacrimile Maicii Domnului”, un fel de boabe ale unei plante de la Muntele Athos, care nu se prinde oriunde. Se spune că unui călugăr athonit care plângea că nu are metanier i s-a arătat în vis Maica Domnului, care i-a dăruit o lacrimă și i-a poruncit să o semene pentru a-și face metanier.

Biserica mare găzduiește la loc de cinste și o copie a „Maicii Domnului Paramythia” („Mângâietoarea”), icoana făcătoare de minuni de la Muntele Athos. La ea ard 40 de candele cu untdelemn, simbol al rugăciunii neîntrerupte. Pictată după originalul grecesc și îmbrăcată în argint, icoana a fost donată mănăstirii de părintele Ioan Comăneci și instalată în data de 28 februarie 2015, în Duminica Ortodoxiei, cu participarea unui numeros sobor de preoți și diaconi, în fruntea căruia s-a aflat Înalt­preasfințitul Părinte Varsanufie al Râmnicului. Acesta a rânduit ca fiecare mănăstire din eparhie să aibă o icoană făcătoare de minuni și să se țină priveghere de toată noaptea în ajunul praznicului ei.

Multe minuni a săvârșit aici Icoana „Maicii Domnului Paramythia”, mai ales în ceea ce pri­vește nașterea de copii: cupluri infertile au avut copii, mame însărcinate s-au întărit în credință. Adesea, părinții vin cu pruncii să-i mulțumească Maicii Domnului. Maica stareță spune că edu­cația copilului trebuie să înceapă cu educarea părinților. Adesea, deși se declară creștin-ortodocși, nu sunt și practicanți. La părinți, ca și la copii, „prin pildă și faptă vie ajungi”, spune maica stareță. „Și cu multă, multă rugăciune”, adaugă ea.

 Rugăciune neîntreruptă

Cele 40 de candele care ard la Icoana „Maicii Domnului Paramythia” sunt costisitoare, atât material (consumă în total 3-4 litri de ulei pe zi), cât și în privința timpului, pentru că trebuie primenite de două ori pe zi și spălate săptămânal. „Dar, de când le-am instalat, nu a fost nevoie să cumpărăm nici măcar un strop de ulei!”, povestește maica Teodora.

Principala lucrare a unui călugăr trebuie să rămână rugăciunea. De aceea, maicile nu au fermă. Se concentrează asupra rugăciunii și slujbelor. Aici miezonoptica se ține ca la carte. Înaintea sărbătorii Icoanei „Maica Domnului Paramythia” (21 ianuarie), se face priveghere de toată noaptea. Astfel, se păstrează tradiția monahală a rugăciunii neîntrerupte, iar Dumnezeu are grijă de cele materiale.

Ilustrativă pentru această grijă de sus este o minune săvârșită chiar cu untdelemnul, simbol al rugăciunii și harului. Odată, rămăseseră doar vreo câțiva litri de ulei și maicile chiar vorbeau între ele că se termina uleiul. Într-un final, și-au zis: „Maica Domnului va avea grijă”. A doua zi, un pelerin român venit tocmai din Spania le-a adus ulei. Pe drum, auzise o voce care i-a spus: „Să duci la Blănoiu 24 de sticle de ulei!” Cu toată oboseala, nu a oprit acasă, ci doar la supermarket și apoi la mănăstire, unde a ajuns pe la zece seara. Astfel s-a manifestat grija Maicii Domnului ca răspuns bun la rugăciunea a cărei curgere nu se întrerupe la Blănoiu.

Plecăm de la schit cu o traistă de fructe dăruită de maici, ca semn al grijii și prețuirii lor, dar și cu o învățătură importantă: a fi fericit nu înseamnă a avea cât mai mult, ci a fi mulțumit cu ceea ce ai. „Dacă te raportezi mai mult la interior, mulțumiri sunt în fiecare minut. Eu simt bucurie acum când stau de vorbă cu dumneavoastră”, ne spusese maica Teodora înainte să ne despărțim de acest loc unde binecuvântările curg din plin, la fel ca untdelemnul rugăciunii.

Icoana „Maicii Domnului Paramythia” - Mângâietoarea

Înainte de a fi mutată într-un paraclis special, icoana, pictată în frescă, era în pridvorul bisericii mari a Mănăstirii Vatoped din Sfântul Munte Athos. În fața ei se păstrau cheile mănăstirii. După slujba de dimineață, starețul le lua și le dădea portarului să deschidă poarta. La 21 ianuarie 1320, când starețul Ghenadie i-a dat portarului cheile, a auzit glasul Maicii Domnului din icoană: „Nu deschideți astăzi porțile mănăstirii, ci urcați-vă pe ziduri și alungați mai întâi pirații”. Pruncul Iisus a acoperit gura Maicii Sale cu mâna, zicând: „Nu, Maica Mea, nu le spune. Lasă-i să fie pedepsiți după cum merită, căci și-au lăsat neîmplinite datoriile lor călugărești!”. Preacurata a îndepărtat mâna Pruncului și a zis a doua oară: „Nu deschideți astăzi porțile mănăstirii, ci urcați-vă pe ziduri și alungați pirații cei ascunși pe țărm!” Apoi a continuat: „Luați aminte și pocăiți-vă, căci Fiul meu s-a mâniat pe voi” și a repetat: „Astăzi nu deschideți porțile mănăstirii”.