Sf. Proroc Ieremia; Sf. Cuv. Eftimie, Ignatie şi Acachie; Sf. Tamara; Sf. Cuv. Isidora (Dezlegare la peşte)

Sfântul Proroc Ieremia (sec. VII‑VI î. Hr.) „era evreu, de neam preoţesc, din Anatot, un orăşel din Iudeea, şi făcea parte din seminţia lui Veniamin”, după cum menţionează Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române în volumul IX pe luna mai, de unde ştim că a trăit în timpul domniei a cinci regi iudei: Iosia, Ioahaz, Ioiachim, Iehonia şi Sedechia (612‑586 î.Hr.), când au fost cele mai mari tulburări din istoria evreilor din Vechiul Testament: „se pregătea dărâmarea Templului şi a Ierusalimului, precum şi ducerea poporului evreu în robia Babilonului, care avea să dureze timp de 70 de ani. Acestea toate s‑au întâmplat după năvălirea marelui rege caldeu Nabucodonosor al Babilonului (604‑562 î.Hr.). Două mari împărăţii voiau atunci să pună stăpânire asupra ţării poporului ales: Babilonul lui Nabucodonosor şi Egiptul faraonului Neco”.

Ieremia a anunţat poporul să fugă de orice legătură cu Egiptul şi să‑l cinstească pe Nabucodonosor. A fost socotit trădător, iar „după ce regele a citit cartea în care Baruh scrisese cuvintele lui Ieremia, a rupt‑o în bucăţi şi a aruncat‑o în foc. Prorocul a fost închis în temniţă, cu picioarele în butuci, iar apoi aruncat într‑o fântână cu noroi, până la gât. A avut însă şi apărători, care de mai multe ori l‑au scăpat de la moarte”.

 Când elita evreiască a fost dusă în robia Babilonului, „Ieremia a rămas aproape de poporul sărac, pe pământul pustiit al ţării, refuzând toate cinstirile cu care îl îmbia regele cuceritor. După uciderea lui Godolias, cârmuitorul pus de babilonieni în Ierusalimul dărâmat, fugind poporul în Egipt de frica răzbunării Babilonului, Prorocul s‑a dus şi el acolo, nevrând să se despartă de poporul său”.

Sub regele Iosia a luat parte la înnoirea vieţii religioase a poporului său, începută de acesta „în anul 621 î.Hr., după descoperirea textului Deuteronomului în templu şi după citirea lui în auzul tuturor”.

Ieremia a fost martor la „dărâmarea Templului şi a Ierusalimului şi la robia babilonică” şi „a prorocit şi vremurile venirii lui Mesia, a Cărui împărăţie o vedea ca pe un nou aşezământ, scris nu pe table de piatră, ci pe tablele vii ale inimii, iar pe Mesia, ca pe un sol, trimis de Dumnezeu să facă dreptate pe pământ”.

 A trăit patru ani în Egipt şi a prorocit că împăratul Babilonului va veni asupra acestei ţări şi o va prăda, pierzându‑i şi pe iudeii de aici. Aceştia s‑au mâniat pe el auzind această prorocire şi l‑au omorât cu pietre.

După moartea lui, în acelaşi an a venit împăratul Babilonului asupra Egiptului şi l‑a ucis pe Faraon, „iar neamul iudeilor care venise în Egipt a pierit cu totul, după cum prorocise Ieremia”. El a vestit cuvântul lui Dumnezeu „aproape 50 de ani, fiind numit şi Prorocul dreptăţii lui Dumnezeu”.