Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Reportaj Rădăcini de legendă la Părăuşani

Rădăcini de legendă la Părăuşani

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Reportaj
Un articol de: Luiza Barcan - 30 Iunie 2015

În extremitatea sud-vestică a judeţului Vâlcea, lângă graniţa cu judeţul Gorj, într-un sat aproape uitat de lume, se păstrează un monument eclesial armonios zidit, ocrotit de Sfinţii Voievozi, ce întregeşte salba de biserici din lemn ale Olteniei de sub munte.

Comuna Livezi este una dintre acele localităţi aproape necunoscute din „România profundă”, unde viaţa oamenilor urmează alte ritmuri decât în aglomerările urbane. E aşezată pe Valea Olteţului, un afluent al Oltului, şi face parte din Piemontul Getic. În 1968 această localitate, situată la 100 de kilometri distanţă faţă de Râmnicu Vâlcea şi 55 faţă de Drăgăşani, s-a format prin contopirea fostelor comune Tina şi Pârâieni. Atunci, ca şi acum, comuna avea în componenţa ei şapte sate: Livezi, Tina, Pleşoiu, Părăuşani, Pârâienii de Sus, Pârâienii de Mijloc şi Pârâienii de Jos.

Cu siguranţă, la sfârşit de Ev Mediu, locuitorii ei erau ţărani moşneni şi boieri proprietari de moşii. În documentele vremii apare menţionat, la 1434, Danciu Zamona, stăpânul moşiei Pârăienilor din actuala comună Livezi. Mai târziu, la începutul veacului al XVII-lea, sunt menţionaţi, tot în hrisoave, banul Hamza Părăianul, Stanciu Postelnicul și Danciu Pârâianu.

Astfel se explică prezenţa aici a mai multor biserici monument istoric, ctitorii ale acestei pături înstărite pentru care expresia credinţei în Dumnezeu şi a bunăstării o reprezenta însăşi zidirea acestora. Pe teritoriul comunei Livezi sunt patru astfel de biserici: „Întâmpinarea Domnului“ din Pârâienii de Mijloc, „Sfântul Dumitru“ din Pârâienii de Sus, „Sfântul Nicolae“ din Pleşoiu şi „Sfinţii Voievozi“ din Părăuşani, protagonista acestui articol. Se spune despre ea, fără a avea o atestare precisă, că ar dăinui pe aceste meleaguri de cinci sute de ani. Cum adesea se întâmpla în acele vremuri, o biserică de lemn deteriorată era fie reparată, fie înlocuită cu o alta nouă, iar memoria colectivă reţinea întotdeauna vârsta primei zidiri.

Puțini mai știu astăzi că nea­mul acesta a dat mari perso­nalități culturii românești: Gheor­ghe Tătărescu, Alexandru Macedonski, George Topârceanu, Ale­xandru Mitru, Bogdan Amaru, general Barbu Pârâianu, Teofil Pârâian și alții.

Semnele specifice de strămutare, crestate cu barda pe grinzile exterioare ale bisericii, indică o posibilă relocare a edificiului. De altfel, actualul amplasament, izolat între dealuri, al bisericii cu hramul „Sfinţii Voievozi“ e la o distanţă destul de mare faţă de satul Părăuşani şi, într-un fel mai puţin obişnuit, locaşul nu se află în mijlocul unui cimitir.

În interior, pe grinda estică, de deasupra uşii de intrare în naos, sunt pictate, una în prelungirea celeilalte, două pisanii scrise în alfabet chirilic. Din păcate sunt deteriorate şi doar unele fragmente au rămas lizibile. Dar chiar şi aşa, ele ne transmit unele informaţii importante despre istoria monumentului. Din prima inscripţie se mai pot citi următoarele: „Această sfântă şi dumnezeiască biserică ce se prăznuieşte pe hramul mai marilor Voievozi s-a făcut de Io voievod Petru cu tot neamul...”, iar din a doua: „Adormiţi împreună cu jupâneasa Neaga împreună Gheorghe ereu cu tot neamul său, fiind o monastire”. Esenţială este, aşadar, informaţia că bisericuţa aparţinuse unei mănăstiri. În monografia comunei Livezi se spune că locaşul ar fi fost ridicat pe la 1753 de o monahie şi pictată de zugravii Nicolae şi Pârvu din Lăpuşata. De asemenea, e indicat anul 1797 când are loc o reparaţie a bisericii, prin râvna preotului Ion Nicolae Mazilu. O restaurare a monumentului are loc şi în 1967.

Tot memoria locului reţine prezenţa, la 1821, a pandurilor lui Tudor Vladimirescu în Părăuşani. Se opriseră aici pentru odihnă, în drumul spre Oteteliş, la Pătru Părăuşanu. Conform legendei, fiind mulţumit de găzduire, Tudor Vladimirescu îi spune căptanului Orleanu: „Scoate din desagi un pistol, să-l lăsăm gazdei noastre Părăuşanu ca amintire. Mai scoate din desagă 100 de galbeni să fie pentru repararea bisericii din Zăvoiul unde am tras şi noi!”

Model de arhitectură şi de pictură

Ca mai toate bisericile de lemn din zona Piemontului Getic, cea de la Părăuşani-Livezi poate fi socotită un adevărat model de arhitectură vernaculară. Se numără printre monumentele care, nefiind tencuite, şi-a păstrat integră înfăţişarea originară. Are formă de navă fără turle, cu pridvor deschis, pronaos şi naos, încăperi aflate una în prelungirea celeilalte şi Altar pentagonal în cinci laturi. Este acoperită cu şiţă şi înconjurată cu un brâu răsucit, reluat ca motiv decorativ-simbolic şi la ancadramentul uşii de intrare în locaş. Probabil era aşezată, iniţial, pe un postament din bolovani de râu, în prezent refăcut din ciment. Biserica e construită din grinzi masive de stejar, îmbinate în „coadă de rândunică”.

Pridvorul se sprijină pe patru stâlpi ciopliţi cu motive ornamentale simple, cu cercuri la bază şi capiteluri subţiri. Coloanele sunt unite prin arcade în uşoară acoladă, în forma stilizată a cornecilor de berbec. Pragul prin care se face intrarea în pridvor este, ca la aproape toate bisericile din zonă, semirotund.

Pronaosul îngust, acoperit cu un semicilindru transversal, e despărţit de naos printr-un perete masiv, cu trei goluri: uşa şi două ferestre prin care odinioară femeile, neavând acces în naos, puteau urmări desfăşurarea Sfintei Liturghii. Bolta acestei încăperi se susţine pe două coaste. Naosul, mult mai încăpător decât pronaosul, este boltit semicilindric şi descărcat pe un arc median împodobit cu un brâu răsucit. Altarul e boltit cu o jumătate de sferă descărcată pe arce. Nefiind tencuită, proces urmat întotdeauna de zugrăvirea locaşului, Biserica „Sfinţii Voievozi“ din Părăuşani păstrează fragmente de pictură, realizată în tempera, pe zidul ce desparte pronaosul de naos şi pe iconostas. Tâmpla păstrează icoane împărăteşti deosebit de frumoase, ce par a fi opera unor meşteri zugravi din veacul al XVIII-lea.

Resfinţită în anul 2005, după o recondiţionare a întregului edificiu, datorată părintelui Emanoil Bărbuţ, pe atunci paroh la Livezi, în Biserica „Sfinţii Voievozi“ se oficiază Sfânta Liturghie la hram și în unele sărbători.