Iritată că Occidentul a permis Kievului să-i lovească teritoriul cu rachete cu rază lungă de acţiune, Rusia a testat o rachetă balistică cu rază medie având Ucraina drept țintă. Atacul creşte „amploarea
12.000 de tineri şi au început propria afacere agricolă
Peste 12.000 de tineri și‑au început propria afacere agricolă cu ajutorul fondurilor europene, potrivit reprezentanţilor Ministerului Agriculturii. „12.000 de tineri s‑au instalat în mediul rural, s‑au întors acolo de unde au plecat și și‑au început propria afacere. Nu mai puțin de 50.000 de locuri de muncă au fost create în ultimii șapte ani cu ajutorul fondurilor europene. Și pentru a convinge că viitorul sună bine, ca să spunem așa, trebuie să vă spun că și în perioada următoare fondurile europene vor oferi aceleași oportunități”, a afirmat ministrul agriculturii, Daniel Constantin, citat de Agerpres. Românii care vor să dezvolte afaceri în agricultură pot accesa fonduri prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014‑2020 care cuprinde 15 măsuri de finanţare. PNDR‑ul are alocat o sumă totală de 9,363 miliarde de euro, din care peste 8 miliarde de euro reprezintă fondurile europene atribuite ţării noastre, iar 1,347 miliarde de euro reprezintă contribuţia naţională.