Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
13.000 de minori din Muntenia au părinții plecați în străinătate
Aproape 13.000 de minori din regiunea de dezvoltare Sud Muntenia apar în evidenţele oficiale ca având părinţii plecaţi la muncă în străinătate, potrivit datelor prezentate de Organizaţia „Salvaţi copiii” în cadrul unei dezbateri regionale. Datele colectate de direcţiile de asistenţă socială indică faptul că, dintre cei 12.896 de copii din regiunea Sud Muntenia rămaşi în ţară ca urmare a migraţiei economice a părinţilor, cei mai mulţi sunt înregistraţi în judeţul Prahova (4.897), urmat de Dâmboviţa (2.727), Argeş (2.594), Teleorman (1.120), Ialomiţa (773), Giurgiu (654) şi Călăraşi (131). Există însă şi alte date colectate de la inspectoratele şcolare, din care rezultă că la nivelul regiunii Sud Muntenia sunt 22.000 de copii cu părinţi plecaţi din ţară. Datele îi includ însă doar pe minorii care urmează o formă de învăţământ şcolar sau preşcolar, nu şi pe cei cu vârste foarte mici sau care au abandonat studiile.