Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
5 mii de şomeri au cerut alocaţia specială de la Guvernul spaniol
La doar zece zile de la intrarea în vigoare a decretului, numărul şomerilor Spaniei care şi-au epuizat ajutoarele ori indemnizaţiile şi au solicitat alocaţia specială lunară de 420 de euro, prevăzută de Guvernul de la Madrid, se ridică la 5.000, potrivit declaraţiilor făcute de ministrul spaniol al Muncii şi Imigraţiei, Celestino Corbacho.
În cadrul explicaţiilor date deputaţilor din comisia pentru muncă şi imigraţie, Corbacho a mai precizat că ministerul pe care îl conduce a informat prin scrisori ori SMS-uri 85.000 de persoane care ar putea primi această alocaţie specială, menită să ofere protecţie socială persoanelor care nu au nici un venit şi care îşi epuizează ajutoarele ori indemnizaţiile între 1 august şi 4 septembrie. Corbacho a mai precizat deputaţilor că totalul cheltuielilor pentru aplicarea acestei măsuri de protecţie socială se va ridica, pe durata celor şase luni pentru care este prevăzută, la 642 de milioane de euro, din care va aduce 345 de milioane Serviciului spaniol pentru ocuparea locurilor de muncă (INEM). Noua măsură de protecţie socială este condiţionată de cursuri de formare profesională disponibile şomerilor, şi de ea vor beneficia aproximativ 340.000 de persoane. Perioada de şase luni pe durata cărora acestea vor primi indemnizaţia se poate prelungi cu încă o jumătate de an, dacă rata şomajului depăşeşte 17%. Odată cu criticile venite din partea actorilor sociali, referitoare în principal la faptul că măsura alocaţiei speciale nu este disponibilă unui număr mai ridicat de şomeri fără venituri, premierul spaniol Jose Luis Rodriguez Zapatero a declarat că urmează să discute cu sindicatele pentru a evalua impactul intrării în vigoare a măsurii alocaţiei speciale, neexcluzând şi eventuale modificări ale decretului, în sensul modificării datei de la care oamenii ar avea dreptul la acest ajutor.