Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
A fost aprobată legea şomajului tehnic
Guvernul a aprobat actul normativ care reglementează şomajul tehnic, a anunţat premierul Emil Boc. Potrivit acestuia, prin aplicarea acestui act normativ vor fi salvate în jur de 200.000 de locuri de muncă. Şeful Guvernului a explicat că, pe perioada suspendării temporare a activităţii unei întreprinderi, timp de trei luni, statul preia plata contribuţiilor de asigurări sociale ale angajatului şi ale angajatorului, urmând ca salariatul să primească 75% din salariu pe parcursul acestei perioade. „Am decis să luăm această măsură pentru că cel puţin în prima perioadă a anului 2010 vor fi condiţii dificile din punct de vedere economic şi dorim să sprijinim firmele pentru a putea menţine locurile de muncă şi, implicit, cetăţenii români să aibă o slujbă, astfel încât să depăşim cât mai repede şi cu cât mai puţine costuri sociale această perioadă“, a precizat Boc.



.jpg)