Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
A fost lansată arhiva fotografică Agerpres
Agenția Națională de Presă Agerpres a lansat miercuri seară, la Palatul Parlamentului, Arhiva fotografică, o colecție digitală de peste 10 milioane de fotografii realizate din 1927 până în prezent. Participanții la eveniment au avut posibilitatea să admire după lansare și o expoziție de fotografii istorice inedite din arhiva instituției.
La eveniment au participat personalități ale lumii politice, culturale și sportive din România, seara fiind marcată și de prezența Coralei Armonia a Arhiepiscopiei Tomisului, care a susținut un recital de melodii religioase, populare și patriotice.
În deschidere, directorul general al Agerpres, Alexandru Giboi, a mărturisit că astfel este reconectată istoria cu prezentul.
„Pentru mine este important ca generaţiile care vin să nu uite istoria. Fără fotografii Agerpres, nu am fi reuşit să ne adunăm în această sală. Jurnalismului trebuie să i se recunoască toate meritele”, a declarat Alexandru Giboi.
La eveniment a participat şi Vlad Darie - directorul Agenţiei de Presă a Republicii Moldova, care a declarat că atât știrile, cât și fotografia scriu istorie. „Arhiva foto este o componentă a tezaurului naţional al României. Este un tezaur care va creşte în valoare de sute de ori. Nici o arhivă din România nu poate fi completă fără Republica Moldova”, a apreciat Vlad Darie.
La rândul ei, Anca Pandea, redactor-şef Documentare şi Arhivă, a spus că din 1949 și până astăzi pot fi făcute volume de istorie ilustrată a României, cele mai multe din fotografiile deținute fiind inedite.
Chiar dacă au fost digitalizate, totuși, pentru trecerea tuturor fotografiilor în format electronic ar fi nevoie de încă 10 ani, doar filmul fotografic aflat în arhivă desfășurându-se pe 9.360 de kilometri.
Printre vorbitori s-a numărat şi John J. Daniszewski - vicepreşedinte al Associated Press, instituție cu care Agerpres colaborează.
Atât în filmul de prezentare, cât și în cadrul expoziției au fost prezentate fotografii cu un deosebit impact emoțional, cum ar fi cele din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cele din timpul cutremurelor din 1940 sau 1977, al foametei sau al unor cataclisme. De asemenea, au fost expuse fotografii din timpul translării bisericilor, una din ele înfățișându-l pe vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist în timpul mutării Bisericii „Sfântul Ștefan”-Cuibul cu barză.
Alte fotografii expuse reprezintă scene din timpul competițiilor sportive sau al vizitelor oficiale ale unor șefi de stat din perioada comunistă.
Mai sunt prezentate, în arhivă, marile schimbări politice: prima demonstraţie de 1 mai 1945, parada de la 23 august 1945, întâlnirile lui Nicolae Ceauşescu cu omologii săi, construcţia Casei Poporului şi Revoluţia Română din 1989. Arhiva poate fi consultată la: http://goo.gl/HjhpPo.