Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Agrostar cere bani de la buget pentru cercetare agricolă
Federaţia naţională a sindicatelor din agricultură, alimentaţie, tutun, domenii şi servicii conexe AGROSTAR protestează faţă de bugetul alocat cercetării sţiinţifice din domeniul agricol. „România este singura ţară din Uniunea Europeană în care cercetarea ştiinţifică agricolă de bază nu este finanţată prin bugetul de stat“, precizează Nicolae Ştefan, reprezentantul Agrostar. Conform sindicaliştilor, suprafeţele de teren destinate cercetării au scăzut dramatic în condiţiile în care, în 2001, erau 151.000 de hectare, iar în prezent mai sunt 18.000 de hectare, sursa de finanţare devenind nesemnificativă. În ultimii 3 ani au plecat peste 50% din cercetătorii ştiinţifici din agricultură, iar peste 70% din unităţile de cercetare din agricultură sunt în pragul falimentului, se precizează în comunicat. „Diminuarea la o treime faţă de 2008 a fondurilor alocate pentru cercetarea ştiinţifică va duce la stagnarea activităţii de cercetare. Încetarea activităţii acestui sector de activitate va pune în pericol scoaterea agriculturii din criză şi securitatea alimentară a populaţiei“, susţine Nicolae Ştefan. Federaţia AGROSTAR solicită reanalizarea, de urgenţă, a situaţiei sectorului de cercetare ştiinţifică şi fondurile necesare desfăşurării activităţii în condiţii normale.