Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Angajările vor creşte moderat în trimestrul trei al anului
Angajatorii din România previzionează o creştere moderată a activităţii de angajare, în perioada iulie-septembrie, după cinci trimestre consecutive de estimări negative, potrivit unui studiu realizat de compania de resurse umane Manpower.
Astfel, previziunea netă de angajare, un indicator urmărit de studiul respectiv, a revenit la o valoare pozitivă, plasându-se la 2%. Indicatorul reprezintă diferenţa între ponderea angajatorilor care anticipează o creştere a volumului de angajări şi ponderea angajatorilor care prevăd o scădere. Datele Manpower arată că 21% dintre manageri se aşteaptă să crească volumul angajărilor, 19% anticipează o scădere a activităţii de angajare, iar aproape 60% dintre ei previzionează o menţinere a numărului de salariaţi. Pentru România, studiul a fost realizat prin intervievarea a 751 de manageri de resurse umane.