Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
Apropierea Turciei şi a Balcanilor se va face „pas cu pas“
Apropierea unor ţări din Balcani şi a Turciei de Uniunea Europeană se va face "pas cu pas", a afirmat, miercuri, la Atena, ministrul belgian al afacerilor externe Steven Vanackere, a cărui ţară asigură preşedinţia europeană până la finele lunii decembrie 2010. "Viitorul unor ţări candidate, din Balcanii de vest, şi al Turciei este de a continua apropierea lor de UE şi cel mai bun lucru de a o face este de a proceda pas cu pas", a indicat oficialul european după o întâlnire cu prim-ministrul grec Georgios Papandreou. Grecia susţine aderarea la UE a unor din Balcani precum şi a Turciei, rivalul său regional, dar cu condiţia ca Ankara să contribuie într-un mod "constructiv" la reunificarea insulei Cipru şi să respecte tratatele internaţionale şi europene "de bună vecinătate", aminteşte AFP.



.jpg)