Necesitatea înfiinţării la nivel naţional a unei structuri specializate în intervenţii în situaţii de criză epidemiologică, microciparea animalelor din ferme şi modificarea legislaţiei, astfel încât să
Ateliere de creaţie pentru tineri la Reşiţa
În cadrul activităţilor desfăşurate de Centrul de tineret „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Reşiţa, fiecare sâmbătă din perioada Postului Mare este un prilej pentru tinerii şi copiii centrului să se adune la biserica cu hramul „Schimbarea la Faţă“, din Govândari. Coordonaţi de doamnele profesoare de religie Ioana Haţiegan, Nona Schinteie şi Crina Imbrescu, aceşti tineri confecţionează felicitări, obiecte decorative şi mărţişoare. Tot în această perioadă, tinerii participă şi la un atelier de pictură, în cadrul căruia învaţă să picteze icoane pe lemn şi pe sticlă. Prin aceste ateliere de creaţie se doreşte ca tinerii şi copiii să se apropie mai mult de Biserică, să înveţe munca în echipă şi să se cunoască pe ei înşişi. Centrul de tineret „Sfântul Ierarh Nicolae“ al Parohiei „Schimbarea la Faţă“ din Reşiţa îşi propune să ofere tinerilor posibilitatea participării la activităţi artistice, culturale şi educative cu caracter duhovnicesc, scopul final fiind cunoaşterea şi însuşirea valorilor Bisericii noastre şi apropierea tinerilor de Sfântul Potir. (Darius Herea)