Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Averea premierului Berlusconi, în pericol de a fi sechestrată
Premierul italian Silvio Berlusconi va fi în curând cercetat pentru asociere mafiotă într-un dosar deschis de procuratura din Palermo, iar întreaga sa avere este în pericol de a fi sechestrată, lucru permis de legislaţia privind combaterea Mafiei, a anunţat cotidianul „Il Giornale“, care face parte chiar din trustul media deţinut de liderul italian. Numele lui Berlusconi a fost pronunţat tot mai des în ultimul timp, în asociere cu dosarele referitoare la Cosa Nostra, temuta mafie siciliană. Potrivit materialului publicat de „Il Giornale“, procurorii din Palermo dispun de mărturiile a doi foşti şefi ai Cosa Nostra arestaţi în anii â90, care
l-au prezentat pe Berlusconi ca având legături strânse încă din anii â70-â80 cu clanurile siciliene. Legislaţia italiană antimafia prevede posibilitatea sechestrării averii celor cercetaţi pentru asociere mafiotă, iar neconfirmarea în instanţă a capetelor de acuzare nu coincide automat cu ridicarea sechestrului, fiind confiscate bunurile a căror provenienţă nu poate fi justificată de către proprietar, mai relatează „Il Giornale“. Premierul Berlusconi a declarat, în urmă cu câteva luni, că se simte vânat de procurorii sicilieni care încearcă cu orice mijloace să îi lege numele de cel al Mafiei siciliene.