În România, locuinţele sociale au o pondere de doar 0,17% din fondul locativ naţional. Din acest punct de vedere, țara noastră ocupă ultimul loc în Uniunea Europeană. În Europa Centrală şi de Est, ponderea
Belgia nu este de acord cu un summit UE antiromi
Belgia, care deţine în prezent Preşedinţia semestrială a Uniunii Europene, ar putea respinge invitaţia Franţei de a organiza o reuniune ministerială pe tema romilor, de teamă că Parisul ar dori să folosească acest eveniment pentru a-şi legitimiza politica sa de expulzare a romilor, notează EUobserver. "Dacă va fi evident că reuniunea este doar una pe tema romilor şi legată de politica Franţei, pentru a da impresia că şi alte ţări din UE aprobă ceea ce face ea, atunci Belgia nu intenţionează să participe", a declarat o sursă diplomatică europeană pentru publicaţia on-line EUobserver. Ministrul francez pentru Imigraţie, Eric Besson, i-a invitat pe omologii săi din Italia, Spania, Germania şi Marea Britanie la o reuniune informală în materie de imigraţie, la Paris, pe 6 septembrie. Belgia se află, de asemenea, pe lista invitaţilor, la fel ca Grecia, o ţară de tranzit majoră pentru imigranţii care încearcă să intre în UE.



