Necesitatea înfiinţării la nivel naţional a unei structuri specializate în intervenţii în situaţii de criză epidemiologică, microciparea animalelor din ferme şi modificarea legislaţiei, astfel încât să
Burse şi locuri de muncă în Germania pentru tinerii români
Tinerii absolvenţi de studii superioare din România, cunoscători de limba germană, pot aplica până la 31 iulie 2015 pentru un stagiu de pregătire la Parlamentul german (Bundestag). Tot în Germania sunt disponibile prin reţeaua Eures România un număr de 50 de posturi pentru tinerii calificaţi în domeniul hotelier-gastronomic.
Bundestagul german, în colaborare cu Universitatea Liberă din Berlin, Universitatea Humboldt şi Universitatea Tehnică din Berlin, oferă tinerilor absolvenţi de studii universitare din România posibilitatea să obţină o Bursă parlamentară Internaţională (IPS) de cinci luni, la Berlin. Numărul total de burse oferit este de 120 şi pot aplica absolvenţi din 41 de ţări, inclusiv România, termenul de înscriere pentru stagiul din 2016 fiind 31 iulie 2015. IPS se adresează persoanelor tinere calificate interesate „care vor ca după terminarea programului să se întoarcă în ţara lor şi să contribuie activ şi cu sentimentul responsabilităţii la organizarea unui viitor democratic al acesteia”. „Bundestagul german oferă unor persoane tinere prilejul ca în decurs de 15 săptămâni de activitate pe lângă un membru al Parlamentului german să facă cunoştinţă cu sistemul parlamentar german ca şi cu procesele de decizii politice şi să acumuleze experienţă în practica muncii parlamentare”, precizează un comunicat al Ambasadei Germaniei la Bucureşti.
Pe lângă activitatea din cadrul biroului unui parlamentar, bursierii vor avea ocazia, printre altele, să participe la manifestări organizate de fundaţiile politice sau, ca studenţi înscrişi, la cursurile celor trei universităţi. Programul se află sub patronajul preşedintelui Bundestagului şi durează în fiecare an de la 1 martie până la 31 iulie.
Pot aplica pentru acest stagiu de pregătire absolvenţii români de studii superioare care au cunoştinţe foarte bune de limbă germană, precum şi cunoştinţe de politică, societate şi istorie germană şi care, la data începerii stagiului de bursă, nu depăşesc vârsta de 30 de ani. Se oferă 500 de euro lunar, cheltuielile de asigurare şi călătorie şi cazarea sunt gratuite. Bursierii vor fi aleşi de către o Comisie de selecţionare independentă a Bundestagului german. Din 1996 şi până astăzi un număr de 87 de bursieri din România au avut ocazia să descopere modul de funcţionare şi de lucru al Bundestagului.
Locuri de muncă în Germania pentru românii calificaţi în domeniul hotelier
Pe de altă parte, în luna septembrie, la Bucureşti, se va organiza o selecţie şi pentru ocuparea a 50 de posturi în Germania pentru lucrătorii români calificaţi în domeniul hotelier – gastronomic. Locurile de muncă sunt disponibile prin reţeaua Eures România, iar angajarea se face pe o perioadă de cel puţin 6 luni, începând cu luna octombrie 2015, cu posibilitate de prelungire a contractului de muncă pe durată nedeterminată. Angajatorii germani oferă 15 posturi de bucătar/bucătar şef/bucătar specialist, 15 posturi de ospătar, 5 de barman şi alte 15 de personal în industria gastronomiei de sistem. „Pentru ocuparea posturilor de ospătar, barman şi personal în industria gastronomiei de sistem, sunt solicitate persoane care au calificare profesională încheiată, experienţă în domeniu şi cunoştinţe bune de limba germană (nivel B1/B2). Pentru posturile de bucătar/bucătar şef/bucătar specialist, angajatorii germani solicită persoane care au calificare profesională încheiată şi experienţă în domeniu, precum şi cunoştinţe de limba germană, cel puţin nivel A2“, precizează Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dolj, într-un comunicat citat de Agerpres. Salariile oferite sunt cuprinse între 1.500 şi 2.400 euro brut/lună. (Oana Nistor)