Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Cazierul fiscal nu se mai eliberează la administraţiile financiare
Începând cu 1 octombrie 2007, administraţiile financiare nu vor mai elibera cazierul fiscal, solicitat la înfiinţarea societăţilor comerciale, a societăţilor cooperative şi a cooperativelor agricole, de către asociaţi, acţionari şi reprezentanţii legali desemnaţi.
În urma protocolului încheiat între Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) şi Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), informaţiile din cazierul fiscal al contribuabililor vor fi transmise în format electronic de ANAF către ONRC, la solicitarea acestuia din urmă, în termen de opt ore. Solicitanţii vor obţine cazierul fiscal direct de la oficiile registrului, pentru fiecare solicitare ONRC colectând, de asemenea, şi taxa de 20 RON prevăzută de art. 9, alin (3) din OG nr.75/ 2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Totodată, începând cu 1 ocombrie 2007, administraţiile financiare nu vor mai elibera cazierul fiscal solicitat în scopul îndeplinirii obligaţiei persoanelor fizice sau juridice de prezentare a cazierului fiscal la: cesiunea părţilor sociale sau a acţiunilor de către noii asociaţi sau acţionari; numirea de noi reprezentanţi legali, precum şi la cooptarea de noi asociaţi sau acţionari cu prilejul efectuării majorării de capital social de către noii reprezentanţi legali, asociaţi şi acţionari. Şi în aceste situaţii, cazierul fiscal va fi obţinut direct de la oficiile registrului, locul în care se va face şi plata taxei de 20 de lei. După 1 octombrie 2007, administraţiile financiare vor elibera în continuare cazierul fiscal necesar la: solicitarea înscrierii asociaţiilor şi fundaţiilor în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor de către asociaţii sau membrii fondatori ai acestora; autorizarea exercitării unei activităţi independente de către solicitanţi. În aceste cazuri, taxa de 20 de lei va fi achitată la sediul administraţiilor financiare.