Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Cel mai longeviv monarh în viaţă
La 6 februarie 2022 s-au împlinit 70 de ani de la proclamarea şi accederea la tron (Accesion Day) a prinţesei moştenitoare Elisabeta, în urma decesului tatălui său, regele George al VI-lea (1936-1952), sub numele de regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. La 6 februarie 1952, în timp ce se afla în Kenya, prinţesa a primit vestea morţii tatălui său şi proclamarea ca regină. Avea doar 25 de ani și o familie care abia se întemeia: prinţul Charles avea trei ani, iar prinţesa Anne, un an. Regina este comandantul suprem al forţelor armate şi guvernatorul Bisericii Angliei, desemnează primul-ministru, pe arhiepiscopi şi episcopi. Potrivit BBC, de-a lungul anilor de domnie, regina a numit 14 prim-miniștri, a semnat 100.000 de scrisori oficiale, a avut 1,5 milioane de invitați la recepțiile pe care le-a dat, iar 31% dintre britanici au văzut-o sau au întâlnit-o cel puțin o dată. Jubileul de platină din acest an al reginei va fi cel de-al patrulea, după evenimentele jubiliare de argint (1977), de aur (2002) şi de diamant (2012). Elisabeta a II-a (95 de ani) este primul monarh britanic care marchează un jubileu de platină, este cel mai longeviv monarh în viaţă din lume şi are cea mai lungă domnie din istoria Regatului Unit, depăşind-o, la 9 septembrie 2015, pe cea a reginei Victoria (1837- 1901).