Peste jumătate din solurile din întreaga lume sunt într-o stare precară, ceea ce ameninţă aprovizionarea mondială cu alimente şi biodiversitatea, arată un raport publicat recent de Organizaţia Naţiunilor
Ceremonii de Ziua Drapelului
Ministerul Apărării Naţionale a organizat ieri în Bucureşti, în municipiile reşedinţă de judeţ şi în localităţile unde sunt unităţi militare, ceremonii publice de înălţare a drapelului, cu prilejul Zilei Drapelului Naţional. De asemenea, marţi-seară, a avut loc o scurtă ceremonie de coborâre a drapelului, care a fost depus, pentru sfinţire, la Biserica Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”, după care ieri drapelul a fost readus în piaţă, binecuvântat de un preot militar şi ridicat din nou pe catarg, în acordurile Imnului naţional al României. Ziua Drapelului Naţional se sărbătoreşte în fiecare an la data de 26 iunie.



.jpg)