Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
CNP: Economia va ieşi din recesiune la finele anului viitor
▲ Comisia Naţională de Prognoză (CNP) a revizuit în scădere prognoza privind contracţia economică a României în acest an, de la 4% la 7,7% din PIB, estimare care se plasează uşor sub cea a Fondului Monetar Internaţional (FMI), de 8-8,5% din PIB, potrivit datelor instituţiei ▲
Instituţia prognozează că economia va ieşi din recesiune abia la finele anului viitor, anticipând un avans economic, în serie brută, de 0,8% în trimestrul trei, comparativ cu perioada similară din 2009, şi de 4,1% în ultimele trei luni. Economia va înregistra, în primele două trimestre din 2010, scăderi, în serie brută, comparativ cu perioada similară din 2009, de 3,5% şi, respectiv, 1,2%. Astfel, CNP anticipează că economia îşi va menţine ritmul negativ până la finele anului, iar prima creştere a PIB va fi înregistrată, potrivit Comisiei, în al doilea trimestru din 2010, când economia va avansa cu 1% faţă de primele trei luni. CNP mai estimează că în trimestrul al treilea al acestui an, în serie ajustată, economia va raporta cea mai semnificativă scădere, respectiv 9,2%, iar în ultimul trimestru declinul se va tempera la 7,3%. Pentru anul următor, CNP anticipează, în prognoza preliminară de toamnă, că economia îşi va relua ritmul de creştere, iar PIB-ul va urca în termeni reali cu 0,5%, peste prognoza anterioară a CNP. Pentru 2011, Comisia estimează o creştere economică de 2,4%. Aceste date ale CNP sunt mai optimiste decât ale Fondului Monetar Internaţional. FMI anticipează pentru România o scădere economică de 8-8,5% în 2009, dublu faţă de estimarea din luna martie, de 4,1%, şi o uşoară creştere a PIB anul viitor, de 0,5%-1%. Reprezentanţii instituţiei financiare internaţionale au fost de acord, în august, cu majorarea deficitului bugetar la 7,3% din PIB în 2009, comparativ cu proiecţia anterioară de 4,6% din PIB, şi cu reducerea acestui dezechilibru sub 6% din PIB anul viitor. Inflaţie sub ţinta BNR Comisia Naţională de Prognoză (CNP) anticipează o inflaţie de 4,3% pentru acest an, uşor sub limita superioară a ţintei Băncii Naţionale a României, de 4,5%, şi estimează că avansul preţurilor se va reduce anul viitor la 3,5%, potrivit prognozei preliminare de toamnă. CNP anticipează că inflaţia medie se va plasa la 5,5% în acest an, uşor sub prognoza iniţială, care vedea indicatorul la 5,8% în 2009. Preţurile de consum s-au redus în august cu 0,19% faţă de luna precedentă, comparativ cu declinul de 0,07% din iulie, iar rata anuală a inflaţiei a coborât pentru a şasea lună consecutiv, de la 5,06% la 4,96%, nivel care nu a mai fost atins din luna august 2007, potrivit datelor INS. Banca Naţională a României a fixat pentru 2009 o ţintă de inflaţie de 3,5%, cu un interval de variaţie de un punct procentual, şi prognozează că indicatorul se va plasa la 4,3% în luna decembrie. FMI estimează că inflaţia din acest an se va plasa la 4,3%, sub punctul central de 4,5% avut în vedere la momentul negocierii acordului stand-by, în luna martie. Deficitul de cont curent va scădea la 4,6% din PIB Deficitul de cont curent al României va scădea în 2009 la 4,6% din Produsul Intern Brut (PIB) faţă de 12,3% în 2008, potrivit prognozei preliminare de toamnă a Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP). În termeni de volum, deficitul de cont curent va scădea de la 16,897 miliarde de euro în 2008 la 5,38 miliarde de euro în 2009. Pentru 2010, deficitul de cont curent este anticipat la 4,8% din PIB sau 6,02 miliarde de euro, în 2011 - 4,7% din PIB sau 6,35 miliarde de euro, iar în 2014 va ajunge la 4,2% din PIB sau 7,65 miliarde de euro. Potrivit CNP, deficitul balanţei comerciale se va ajusta în 2009 la 8,6 miliarde de euro (exporturi FOB-importuri CIF) faţă de 22,7 miliarde de euro în 2008. Exporturile FOB sunt estimate să scadă în 2009 cu 15%, iar importurile CIF să scadă cu 34%.