Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Cum se acordă tichetele sociale copiilor de grădiniţă

Cum se acordă tichetele sociale copiilor de grădiniţă

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Actualitate socială
Un articol de: Oana Nistor - 21 Ianuarie 2016

Familiile sărace ai căror copii cu vârsta cuprinsă între 3 şi 6 ani frecventează regulat grădiniţa vor primi din martie câte 50 de lei pe lună. Stimulentul se acordă familiilor cu mai puţin de 284 de lei venituri lunare pe membru de familie. Acordarea tichetelor sociale este strict condiţionată de prezenţa regulată a copiilor la grădiniţă.

Părinţii cu venituri reduse care îşi înscriu copiii la grădiniţă şi se asigură că au o prezenţă zilnică vor primi câte un tichet social în valoare de 50 de lei pe lună. Înscrierea copilului de grădiniţă şi beneficiul de 50 de lei, pe baza tichetului, se pot obţine pe tot parcursul anului şcolar, deci nu trebuie doar înscris la începutul anului pentru a beneficia de tichet, copilul poate fi înscris pe tot parcursul anului şcolar. Este un proiect care încurajează prezenţa în grădiniţe şi este important ca abandonul şcolar să nu înceapă de la grădiniţă”, potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, domnul Dan Suciu, după şedinţa de marţi a Executivului, în cadrul căreia au fost adoptate normele metodologice de aplicare a Legii 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate.

Tichetele sociale acordate pentru prezenţa la grădiniţă a copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 şi 6 ani pot fi utilizate numai pentru achiziţionarea de produse alimentare, de igienă, de îmbrăcăminte şi/sau rechizite, potrivit unui comunicat al Executivului publicat pe propriul site. Potrivit sursei citate, copiii eligibili pentru acest program sunt identificaţi de asistenţii sociali din primării, pe baza unui dosar social. „Stimulentul acordat sub formă de tichet social este acordat pentru perioada septembrie - iunie, pe bază de cerere și declarație pe proprie răspundere completată de părinți sau de persoanele care răspund legal. Cei care primesc deja beneficii sociale care atestă încadrarea sub pragul de venit nu mai trebuie să facă un nou dosar, ci copiii lor devin automat eligibili”, precizează Guvernul. Pentru a primi stimulentul financiar, venitul pe fiecare membru al familiei nu trebuie să fie mai mare de 284 de lei, în calculul acestuia nefiind inclus ajutorul social, alocația pentru copii, bursele sau subvențiile agricole. Acordarea tichetelor sociale este strict condiţionată de prezenţa regulată a copiilor la grădiniţă.

„Normele de aplicare precizează că totalul absenţelor motivate permise se calculează pe baza unui algoritm în care învoirile personale (maximum trei) şi scutirile medicale nu pot depăşi 50% din numărul total de zile de grădiniţă din luna respectivă. Prezenţa zilnică a copiilor la grădiniţă o ţin educatorii, iar situaţia fiecărui preşcolar se centralizează într-un sistem informatic naţional gestionat de Ministerul Educaţiei. Corectitudinea notării prezenţei zilnice va fi monitorizată prin vizite neanunţate, prin sondaj”, precizează Guvernul.

Tichetele vor fi distribuite de primării, conform formularului de prezenţă completat de educatori, banii necesari pentru plata stimulentelor asigurându-se de la bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoare adăugată.

La nivel naţional aproximativ 111.000 de copii vor putea beneficia de prevederile legii, iar primele tichete vor fi distribuite în cursul lunii martie pentru prezenţa la gradiniţă în luna februarie, potrivit Mariei Gheorghiu, cofondator al ONG-ului OvidiuRo, organizaţie care a iniţiat în 2010 programul-pilot „Fiecare copil în grădiniţă”.