Turnul medieval de la Hotărani, din comuna Fărcaşele, județul Olt, construit în urmă cu aproximativ 500 de ani pentru a fi punct de veghe, a fost consolidat şi restaurat printr-un proiect finanţat prin PNRR în
Dispensare medicale la Vaslui
Un număr de 23 de comune din judeţul Vaslui vor avea dispensare medicale moderne, construite prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).
„Este pentru prima dată când un program naţional alocă fondurile necesare pentru construcţia de astfel de dispensare medicale. Se rezolvă astfel o problemă foarte mare a medicilor de familie, cea legată de infrastructură şi dotări”, a declarat pentru Agerpres Ciprian Trifan, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vaslui. Recent, autorităţile au arătat că aproximativ 10.000 de vasluieni din patru comune nu au la această dată medici de familie.



.jpg)