Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
Doar pensiile aflate în plată vor fi reduse cu 15%
Reducerea cu 15% se va aplica doar pensiilor aflate în plată şi numai din momentul intrării în vigoare a Legii privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, precizează un comunicat al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS). Potrivit documentului transmis de MMFPS, pentru pensiile care vor fi stabilite ulterior intrării în vigoare a acestei legi se va utiliza valoarea unui punct de pensie de 622,9 lei, fără a suferi alte reduceri şi doar pentru perioada în care această lege este aplicabilă.



.jpg)