Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Drumuri naţionale blocate, trenuri anulate şi sute de persoane evacuate din cauza zăpezii
▲ Cinci drumuri naţionale şi 29 de drumuri judeţene sunt blocate, 21 de trenuri sunt anulate, 241 de persoane au fost evacuate şi aproape 80 de localităţi din zece judeţe sunt afectate de întreruperea energiei electrice, informează Ministerul Administraţiei şi Internelor ▲ Potrivit cifrelor prezentate, ieri, de MAI, cele mai afectate judeţe sunt Galaţi, Buzău şi Ialomiţa ▲
Cinci drumuri naţionale în judeţele Buzău, Brăila, Vrancea, Ialomiţa, Prahova şi Galaţi (DN 22, DN 24D, DN 2C, DN 2N, DN 1D) şi 29 de drumuri judeţene în judeţele Galaţi - 21, Buzău - 5, Vaslui, Vrancea şi Tulcea - câte unul - sunt blocate din cauza ninsorilor şi a viscolului, a informat, ieri, MAI, într-o statistică privind situaţia din ţară. De asemenea, circulaţia rutieră era închisă, ieri, pe Autostrada Soarelui, pe sectorul Bucureşti-Drajna, şi pe DN 2 Urziceni-Buzău-Focşani. Potrivit raportului MAI, se circulă restricţionat pe liniile de cale ferată Feteşti-Ţăndărei şi Lehliu-Feteşti, iar 21 de trenuri sunt anulate. Poliţiştii le recomandă conducătorilor auto ca, înainte de a pleca la drum, să se informeze despre situaţia traseului pe care urmează să se deplaseze, apelând numărul de telefon 021/9360 al Comandamentului Central de Iarnă. „Şoferii trebuie să-şi pregătească autovehiculele pentru circulaţia pe timp de iarnă şi să adapteze viteza la condiţiile meteo-rutiere de vizibilitate redusă, carosabil acoperit cu zapadă, polei sau umed şi viscol“, se subliniază în comunicatul Centrului Infotrafic. De asemenea, peste 80 de localităţi din 10 judeţe sunt afectate de întreruperea alimentării cu energie electrică, sau izolate din cauza blocării căilor de acces, iar 241 de persoane au fost evacuate din zonele cu risc de a rămâne izolate, cele mai multe din Buzău, Galaţi şi Vrancea. Municipalitatea face apel la bucureşteni să folosească transportul în comun Primăria Capitalei face un apel către toţi bucureştenii să folosească cu precădere mijloacele de transport în comun - subterane şi supraterane -, dată fiind avertizarea meteo de Cod galben de ninsoare emisă pentru următoarea perioadă. De asemenea, posesorii de autoturisme sunt rugaţi să îşi echipeze maşinile corespunzător, cu anvelope de iarnă şi să nu parcheze pe carosabil, pentru a evita blocajele în trafic. „Directorii din Primăria Capitalei şi consilierii primarului general se vor afla în teren odată cu începerea ninsorii, pentru a verifica personal modul în care operatorii de salubrizare respectă programul de deszăpezire şi de combatere a poleiului“, informează Primăria generală. Edilii Capitalei le reamintesc bucureştenilor că au la dispoziţie Dispeceratul Integrat de Urgenţă (apel gratuit) 0800.800.882 al Primăriei Municipiului, la care pot semnala orice problemă legată de reţelele edilitare de apă, canal, gaze, telefonie, Electrica, RADET, RATB, LUXTEN sau Administraţia Străzilor. Întârzieri de peste o oră la trenurile care pleacă sau vin spre Bucureşti Trenurile care vin şi pleacă din staţiile Bucureşti Nord, Bucureşti Basarab, Bucureşti Griviţa şi staţia Chitila înregistrează întârzieri de până la 80 de minute, a informat, ieri- dimineaţă, CFR. Potrivit sursei citate, acţiunile echipelor care intervin pentru curăţarea macazelor acoperite de un strat gros de gheaţă şi zăpadă sunt îngreunate de ninsoarea viscolită.