Românii care vor să cumpere o locuinţă în această perioadă trebuie să plătească, în medie, cu 14% mai mult decât cei care au făcut acest pas la finele lui 2023, reiese dintr-o analiză de specialitate.
Eveniment aniversar „I love Lipatti”
Festivalul „I Love Lipatti”, eveniment prin care se marchează împlinirea a 102 ani de la naşterea marelui pianist român Dinu Lipatti, se va desfăşura până duminică la Casa Artelor din București, Bulevardul Lascăr Catargiu. În debutul festivalului, ieri-seară a fost proiectată prima parte a filmului „Dinu Lipatti, muzică şi geniu”, o producţie Trinitas TV și în realizarea Mihaelei Poenaru, urmând ca partea a doua să ruleze miercuri, de la ora 18:00. Pe parcursul festivalului vor avea loc mai multe recitaluri susţinute de numeroşi artişti, în prim plan regăsindu-se, bineînţeles, lucrările marelui pianist şi compozitor român, iar publicul va avea acces la trei expoziţii dedicate lui Dinu Lipatti. În închiderea evenimentului, pianistul Viniciu Moroianu va susţine un recital extraordinar ce va cuprinde Integrala lucrărilor pentru pian solo de Dinu Lipatti, în premieră absolută.