Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Examinările pentru permisul de conducere se vor relua în iunie
Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) informează că, începând de luni, 18 mai, se vor relua treptat activităţile de relaţii cu publicul la toate serviciile publice comunitare. În ceea ce priveşte activitatea de examinare pentru permisul auto, direcția preconizează reluarea acesteia la începutul lunii iunie, în două etape.
„Prioritatea noastră este creşterea capacităţii de preluare a solicitărilor pe linie de înmatriculări/ preschimbări permise de conducere prin readucerea în activitate a personalului propriu delegat la alte structuri ca forţe de sprijin pe perioada stării de urgenţă, întrucât estimăm o creştere semnificativă a solicitărilor pe această linie“, arată DRPCIV într-un comunicat.
În ceea ce priveşte programul de lucru cu publicul, acesta diferă de la un judeţ la altul, de aceea se recomandă consultarea site-urilor instituţiilor prefectului, respectiv site-ul www.drpciv.ro.
Solicitările se vor soluţiona doar în baza programărilor on-line - accesibile pe site-ul www.drpciv.ro. Accesul în incinta sediilor se va face controlat, în grupuri mici, de 5-10 persoane.
Activitatea de examinare pentru permisul auto se va relua la începutul lui iunie, în două etape, „cu respectarea tuturor măsurilor de protecţie şi distanţare socială“, arată sursa citată.
Prima etapă se referă la examinarea la proba practică pentru cei declaraţi admişi la proba teoretică şi programaţi la proba practică pe durata instituirii stării de urgenţă.
În a doua etapă, reluarea examinării la proba teoretică va avea loc la aproximativ două săptămâni, în funcţie de volumul solicitărilor pentru proba practică din prima etapă.
(Cristina Zamfirescu)