Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Fermierii afectaţi de embargoul rusesc vor primi ajutoare până în 2016
Comisia Europeană a aprobat extinderea, până în iunie 2016, a ajutoarelor destinate agricultorilor europeni pentru atenuarea consecinţelor embargoului impus de Rusia în cazul importurilor de produse agroalimentare din UE, informează agenţia EFE.
Măsurile de sprijin pentru sectoarele de legume şi fructe şi lapte au fost adoptate în urmă cu un an şi au jucat un rol important în atenuarea consecinţelor deciziei Moscovei. Pentru sectorul de lactate, măsurile vor consta în achiziţii publice şi ajutor pentru depozitare privată, atât a untului, cât şi a laptelui praf degresat.
În ceea ce priveşte legumele şi fructele, aceste măsuri constau în preluarea produselor pentru libera distribuţie de către organizaţiile de caritate sau pentru alte scopuri, precum hrana animalelor, compost sau distilare. (Oana Nistor)