Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Fermierii din Braşov, instruiţi să aplice pentru fonduri europene
Specialiştii din cadrul OJCA Braşov continuă întâlnirile cu producătorii agricoli din diferite localităţi din judeţ, în scopul lămuririi aspectelor legate de posibilitatea accesării fondurilor structurale. Până la sfârşitul lunii aprilie, 161 de persoane s-au adresat specialiştilor Oficiului Judeţean de Consultanţă Agricolă, interesate fiind de a depune documentaţii pe Măsurile 112, 142 şi mai ales pe Măsura 141, iar în cadrul Centrelor Locale de Consultanţă Agricolă multe persoane interesate de accesarea fondurilor solicită permanent informaţii în legătură cu acestea. Pentru multe proiecte (Măsura 1.4.1), potenţialii beneficiari s-au retras fie din lipsa documentelor doveditoare privind terenurile agricole sau ca urmare a neconcordanţei între datele înscrise în actele de proprietate - terenuri, animale etc şi actele doveditoare ale provenienţei şi comercializării produselor agroalimentare. De asemenea, au mai fost semnalate lipsa certificatelor de producător, ca dovadă unică a faptului că o parte a producţiei realizate este vândută pe piaţă, dar şi lipsa studiilor agricole, având drept consecinţă imposibilitatea înscrierii la Oficiul Registrul Comerţului.