Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Firmele au de recuperat de la stat TVA de 4 miliarde de lei
ANAF va solicita Ministerului Finanţelor Publice modificarea metodologiei de rambursare a TVA, în condiţiile în care soldul TVA de rambursat este de peste 4 miliarde de lei, iar peste jumătate din această sumă are termenul de soluţionare depăşit, au declarat, pentru NewsIn, surse din ANAF. „ANAF a dispus o analiză a rambursării taxei pe valoarea adăugată (TVA), având în vedere că există un sold al TVA de rambursat de peste 4 miliarde de lei, din care mai mult de jumătate cu termenul de soluţionare depăşit“, au precizat aceleaşi surse. Potrivit legii, termenul de rambursare a TVA este de 45 de zile de la înaintarea solicitării de către agentul economic. ANAF cere schimbarea metodologiei de rambursare, astfel încât aceasta să se poată efectua în termenul legal, eliminând favorizarea anumitor firme.