Un juriu specializat a recomandat regiunea Banat pentru a deveni Regiune Gastronomică Europeană în anul 2028, întrucât „oferta acoperă coerent cele şase domenii prioritare ale IGCAT (Institute of Gastronomy,
Guvernul preia la buget veniturile a peste 20 de agenţii
Guvernul a schimbat regimul de finanţare al mai multor structuri, precum Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Inspectoratul de Construcţii, Agenţia de Investiţii, Registrul Comerţului, obligându-le să cedeze bugetului de stat banii din taxe, păstraţi în prezent de aceste instituţii. Modificarea regimului de finanţare a fost decisă în şedinţa de duminică a Guvernului, la dezbaterea proiectului de lege privind reorganizarea agenţiilor guvernamentale, au declarat agenţiei Mediafax surse oficiale. „A fost schimbat regimul de finanţare pentru mai multe agenţii care erau finanţate integral sau parţial din venituri proprii. Acum îşi modifică regimul de finanţare, în sensul că, deşi colectează taxe şi venituri pentru diferite activităţi şi servicii, banii vor fi vărsaţi la bugetul statului, urmând să fie efectuate cheltuieli din buget numai după aprobarea ordonatorilor de credite“, au arătat sursele citate.


