Numărul persoanelor din Italia cu vârste de peste 100 de ani a crescut cu 30% în ultimii 10 ani, în timp ce rata natalităţii a continuat să scadă, informează Reuters. În 2024 erau peste 22.000 de italieni în
Iașiul primește azi titlul de „Capitală istorică” a României
Pe 24 ianuarie se împlinesc 160 de ani de la Unirea Principatelor sub sceptrul aceluiași domnitor - Alexandru Ioan Cuza. Această aniversare rotundă stă, la Iași, sub semnul unui eveniment special ce se desfășoară azi, la Palatul Culturii - ceremonia de primire a decretului de promulgare a Legii privind declararea Iașiului drept „Capitală istorică a României”, în prezența președintelui Klaus Iohannis. Municipalitatea ieșeană a pregătit, pentru ziua de 24 ianuarie, o suită de evenimente devenite deja tradiționale. Momentul va fi marcat și în alte orașe din Moldova.
Așa cum data de 1 Decembrie 1918 este legată, indisolubil, de orașul Alba Iulia, 24 ianuarie 1859 a devenit o sărbătoare importantă a Iașiului și a ieșenilor. Căci aici, în urmă cu 160 de ani, într-un efort comun al clasei politice din Principate, s-a pecetluit soarta comună a locuitorilor din cele două provincii de la nord și sud de Milcov, devenind, în istorie, momentul fondator al statului român modern.
De aceea, an de an, această zi este marcată în mod deosebit în capitala Moldovei.
Programul evenimentelor a început ieri, când, la Muzeul Unirii din Iași, fosta reședință a primului domn ales al Principatelor, a fost vernisată expoziția „Alexandru Ioan Cuza și epoca sa”, ce este deschisă publicului până pe 10 martie 2019. Potrivit organizatorilor, acest proiect expozițional este rodul unei selecții de piese care au aparținut domnitorului Alexandru Ioan Cuza și Doamnei Elena Cuza, dar și de exponate relevante pentru perioada celor șapte ani de domnie a lui Cuza, toate aflate în patrimoniul Muzeului Unirii și al Muzeului de Istorie a Moldovei din Iași.
Apoi, în această seară, de la ora 17:45, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va oficia o slujbă de pomenire a făuritorilor Unirii de la 1859, la Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași, slujbă la care va participa și președintele Klaus Johannis.
Evenimentele organizate de Primăria municipiului vor fi încununate de ceremonia ce se va desfășura începând cu ora 18:00, în „Sala Voievozilor” de la Palatul Culturii. Este vorba despre recepția oficială oferită de municipalitate, în prezența președintelui României, Klaus Iohannis, cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române, în cadrul căreia președintele statului va oferi municipiului Iași decretul prin care a promulgat Legea privind declararea Iașiului drept „Capitală istorică a României”, laolaltă cu declararea Alba-Iuliei drept „Capitală a Marii Uniri”.
Această lege a fost inițiată și susținută de un grup de parlamentari ieșeni în 2018 și, așa cum se arată în expunerea de motive a inițiatorilor, s-a dorit a fi o recunoaștere morală a rolului pe care Iașiul l-a avut în constituirea statului român, precum și a sacrificiilor pe care le-a făcut în perioada Primului Război Mondial, când a fost „capitala refugiului”. Legea a fost adoptată în Parlament și apoi promulgată de președintele Klaus Iohannis la sfârșitul lunii decembrie a anului trecut.
Ca în fiecare an, locul central de desfășurare a manifestărilor prilejuite de ziua de 24 ianuarie va fi Piața Unirii din Iași, acolo unde s-a jucat pentru prima dată în istoria noastră Hora Unirii. Se întâmpla în 1859, chiar înainte ca Alexandru Ioan Cuza să fie ales domn în ambele principate.
Aici va avea loc slujba de Te Deum, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și de reprezentanții Episcopiei Romano-Catolice de Iași.
Ceremonia va fi urmată de discursurile rostite de oficialitățile locale și centrale prezente, de depunerea de coroane de flori la Ansamblul statuar închinat domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Piața Unirii și de o paradă militară. În final, ca de fiecare dată, va avea loc intonarea „Horei Unirii”, iar ieșenii prezenți la eveniment se vor putea prinde în horă alături de oaspeți și oficialități.
În cea de-a doua parte a zilei, manifestările vor continua la Mănăstirea „Trei Ierarhi” din Iași, unde se va oficia, de la ora 12:30, o slujbă de pomenire și se vor depune coroane de flori la mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
De asemenea, de la ora 14:00, pe Esplanada „Costache Negri” va avea loc, în prezența ambasadorului Georgiei în România, dar şi a primarului oraşului georgian Kutaisi, dezvelirea bustului poetului național georgian Besarion Gabashvili.
Acesta s-a născut în capitala Georgiei, la Tbilisi, în 1750 și a murit la Iași, pe 24 ianuarie 1791. Potrivit reprezentanților municipalității ieșene, inițiativa amplasării acestui bust a venit de la propunerea pe care Excelenţa Sa Nikoloz Nikolozishvili, ambasadorul Georgiei în România, a făcut-o în timpul vizitei la Iaşi din 5-6 iulie 2018. Poetul georgian Besarion Gabashvili este îngropat în zona fostei Biserici „Sfânta Vineri”. Din acele vremuri se păstrează doar placa funerară, pe care scrie: „În acest mormânt zace Principele Visarion Zaharovici Gabashvili, care a fost trimis ambasador al Ţarului David pe lângă prea înalta curte împărătească a Rusiei şi a sfârşit aici la Iaşi la 40 de ani, 1791, ianuarie 24. La trecători cer iertare”.
Prin Iași va circula mâine „Tramvaiul Unirii”
Programul zilei de 24 ianuarie va cuprinde tradiționalul Concert de muzică populară „Noi suntem români”, organizat tot în Piața Unirii, dar și masa populară, prilej cu care li se vor împărți ieșenilor ceai, vin fiert și plăcinte moldovenești.
De asemenea, pe toată durata zilei, ieșenii vor putea călători cu „Tramvaiul Unirii”, pe mai multe trasee, într-un itinerar ce traversează marile cartiere ale orașului. Călătorii cu acest tramvai vor fi întâmpinați cu stegulețe tricolore personalizate și hărți tematice, iar pe durata călătoriei vor putea urmări un material video tematic și vor asculta „Hora Unirii”. Vagonul personalizat este pus la dispoziția cetățenilor într-o acțiune organizată de Compania de Transport Public Iași, în colaborare cu Asociația Tramclub Iași.
Șirul manifestărilor organizate pe 24 ianuarie se va încheia la ora 18:00, când ieșenii vor putea urmări Retragerea cu Torțe, pe traseul Piața Unirii - pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt - Palatul Culturii.
Momentul 24 ianuarie 1859 va fi sărbătorit și în alte orașe din Moldova.
La Suceava, împlinirea a 160 de ani de la Unirea Principatelor va fi marcată, la Muzeul Bucovinei, printr-o activitate realizată în colaborare cu elevi ai Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Suceava (profesor coordonator Rodica Cozaciuc). Aceștia vor prezenta momentul artistic intitulat „Unirea Principatelor reflectată în literatură”. De asemenea, despre personalitatea domnitorului Alexandru Ioan Cuza va vorbi muzeograful Cristina Slavic. Manifestarea are loc astăzi, începând cu ora 12:00, în Sala de Conferințe a Muzeului Bucovinei.
La Focșani, Muzeul Vrancei va organiza mâine un simpozion dedicat Unirii Principatelor, urmat de lansarea unei colecţii filatelice realizate în parteneriat cu Romfilatelia. Începând cu ora 15:00, în Piaţa Unirii din Focşani se va desfășura o ceremonie militară, dar şi un moment artistic de evocare a Unirii Principatelor Române susţinut de artiştii Gheorghe Zamfir, Paula Seling, Veta Biriş, Nicolae Botgros şi Nicolae Furdui Iancu. Evenimentele din piaţă se vor încheia cu tradiţionala Horă a Unirii şi o paradă de tehnică militară.
La Piatra Neamț, pe platoul de la Curtea Domnească, mâine va avea loc evenimentul intitulat „Hora Unirii”, în cadrul căruia se va intona Imnul Naţional al României, oficialitățile vor ține discursuri și se vor prinde în horă alături de nemțeni. De asemenea, de la ora 11:40 se va desfășura un concert de muzică populară susținut de Viorica Macovei. Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Piatra-Neamţ în parteneriat cu Garnizoana Piatra-Neamţ şi Centrul de Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”.
Și la Botoșani, tot cu acest prilej, Orchestra de muzică populară „Rapsozii Botoşanilor” va susţine, mâine de la ora 17:00, un spectacol gratuit de muzică populară şi patriotică, în sala cinematografului „Unirea” din municipiu. Vor interpreta artiştii Sofia Vicoveanca, Daniela Condurache, Laura Ştefănescu-Potoroacă, Petronela Rusu, Alina Huţu, Constantin Petrescu şi Loredana Călin.