Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat, zilele trecute, o propunere legislativă mult așteptată de fermieri. Actul normativ modifică Legea nr. 287/2009 privind Codul civil în sensul instituirii duratei are
Invențiile anului 2023 în Europa
Ceremonia de decernare a premiilor „Inventatorul european al anului 2023”, acordate de Oficiul European de Brevete (OEB), a avut loc recent. Printre câștigători s-au numărat cercetători finlandezi, francezi şi irlandezi, dar și o echipă chineză pentru o lucrare ce a vizat scurtcircuitarea în caz de supraîncărcare a bateriilor litiu-ion și reducerea cazurilor de explozie a acestora, informează AFP.
Premiul „Inventatorul european al anului 2023” la categoria „industrie” a fost acordat unui grup fino-ceh de chimiști pentru dezvoltarea unui carburant durabil pentru aviaţie (SAF), pe bază de ulei de gătit folosit, grăsimi animale şi alte deşeuri. La categoria „cercetare”, o echipă franceză multidisciplinară a fost recompensată pentru inventarea unui sistem de stocare solidă a hidrogenului, cu hidrură de magneziu. Iar la categoria „întreprinderi mici și mijlocii”, două fiziciene irlandeze au fost premiate pentru un material compozit ce permite reducerea zgomotului, cu aplicaţii potenţiale în sectorul spaţial şi în industria automobilului.
OEB a premiat şi trei inventatori cu vârsta sub 30 de ani: ecologistul irlandez Fionn Ferreira (22 de ani), pentru o metodă bazată pe magneţi care permite extragerea microplasticelor din apă; kenyanul masai Richard Turere, pentru un sistem automatizat care îi împiedică pe lei să atace animalele domestice din ţarcuri; portugheza Filipa de Sousa Rocha, inginer în informatică, pentru o tehnică de învăţare digitală, care se adresează copiilor cu deficienţe de vedere.