Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
Irak: Americanii au găsit arme iraniene
Arme de fabricaţie iraniană, pătrunse prin contrabandă în Irak şi descoperite de armată, au data de fabricaţie 2008, a afirmat, la Bagdad, un ofiţer superior american, Philip Battaglia. Potrivit ofiţerului american, soldaţii săi au descoperit, din iunie 2008, 500 de bombe artizanale şi sute de obuze de 107 mm şi de 122 mm, precum şi componente necesare fabricării de bombe care explodează de obicei la trecerea convoaielor irakiene şi americane. „Nu am reuşit niciodată să punem mâna pe muniţie în momentul în care aceasta trecea ca marfă de contrabandă, deoarece graniţa este foarte lungă“, a afirmat colonelul, ale cărui unităţi patrulează în provinciile irakiene din zona de graniţă Zi Qar, Mouthanna şi Missane. SUA acuză în mod constant Iranul că furnizează arme insurgenţilor în Irak, ceea ce Teheranul a dezminţit întotdeauna.



.jpg)