Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Iranul ameninţă UE cu represalii
Iranul a avertizat că va răspunde cu fermitate Uniunii Europene, dacă aceasta continuă politica de sancţiuni privind programul nuclear controversat al Teheranului. "UE se va confrunta cu un răspuns ferm şi adecvat al Iranului, dacă îşi continuă politica de sancţiuni", a informat postul iranian Press TV, evocând declaraţiile vicepreşedintelui Ali Ahani. "Politica de sancţiuni faţă de Iran cu privire la programul său nuclear nu va ajuta la rezolvarea conflictelor, ci va antrena pagube pentru întreprinderile europene", a subliniat oficialul iranian. Preşedintele Parlamentului, Ali Larijani, a afirmat, la rândul său, că "dacă Europa adoptă sancţiuni, Iranul va lua în considerare măsuri de retorsiune". UE a decis, joi, să adopte împotriva Iranului sancţiuni mai severe decât cele votate la 9 iunie de Consiliul de Securitate al ONU. Iniţiativa europeană a venit la 24 de ore după o decizie similară a SUA.