Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Lista țărilor pentru care România impune intrarea în carantină
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat luni seara lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat. Orice persoană care vine în România din aceste „zone galbene” va trebui să intre în carantină, începând din 7 octombrie. Alte decizii luate de CNSU se referă la restricţiile suplimentare, precum interzicerea nunţilor şi botezurilor, care se vor lua la nivel local, unde incidenţa cazurilor de infectare depăşeşte 1,5 la mie.
Un număr de 49 de ţări au fost incluse de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) pe lista zonelor de risc epidemiologic ridicat pentru care, începând de azi, 7 octombrie, se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea.
Lista completă a acestor ţări este următoarea: Israel, Andorra, Muntenegru, Bahrain, Aruba, Argentina, Guam, Bonaire, Saint Eustatius and Saba, Spania, Cehia, Costa Rica, Puerto Rico, Bahamas, Republica Moldova, Franţa, Olanda, Gibraltar, Polinezia Franceză, Sint Maarten, Liban, Belgia, Panama, Capul Verde, Statele Unite ale Americii, Peru, Kuweit, Columbia, Brazilia, Armenia, Marea Britanie, Islanda, Oman, Irak, Maldive, Paraguay, Luxemburg, Belize, Emiratele Arabe Unite, Palestina, Danemarca, Libia, Ungaria, Chile, Slovacia, Ucraina, Austria, Curacao, Georgia, Qatar.
„Pentru cetăţenii care vin din ţări cu indice mai ridicat decât al ţării noastre se impun mai multe reguli. Cei care vin să stea pentru trei zile în România pot veni cu un test negativ efectuat în ultimele 48 de ore. Cei care vin să stea pentru o perioadă mai lungă intră în carantină pentru 14 zile, cu posibilitatea ca în a opta zi să efectueze, la cerere, un test. Testul fiind negativ şi asimptomatic, la 10 zile pot ieşi din carantină“, a declarat, luni seara, ministrul sănătăţii, Nelu Tătaru.
CNSU a mai decis, în ședința de luni seara, că la nivel local, unde incidenţa cazurilor de infectare cu noul coronavirus depăşeşte 1,5 la mie, se vor lua restricţii suplimentare, a declarat șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), secretarul de stat Raed Arafat.
Potrivit acestuia, toate comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă şi cel din municipiul Bucureşti urmează să se întrunească în regim de urgenţă şi să ia măsurile care se impun.
Şeful DSU s-a referit și la participarea credincioşilor la evenimente, anunțând că aceasta va fi permisă doar celor care au domiciliul în localitatea respectivă.
„Mai este o decizie luată, referitoare la organizarea sărbătorilor religioase, şi care este permisă numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea unde se desfăşoară activitatea, fără participarea persoanelor sau pelerinilor din alte localităţi“, a afirmat Arafat.
(Cristina Zamfirescu)