Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
Livrarea gazelor spre Balcani s-a reluat
Volumul gazelor livrate de Rusia spre Balcani, via Transnistria, a fost restabilit la parametri normali, după deflagraţia produsă marţi dimineaţă la gazoductul Ananiev-Tiraspol-Ismail, a declarat ministrul Industriilor transnistrean Piotr Stepanov, citat de ITAR-TASS. „Specialiştii societăţii ucrainene Ukrtransgaz, ai companiei moldovene Moldovagaz şi cei ai firmei transnistrene Tiraspoltransgaz au deviat operativ fluxul de tranzit către două gazoducte de rezervă“, a explicat responsabilul transnistrean, menţionând că echipele de intervenţie vor trebui să înlocuiască 30 de metri de conductă. Deşi nu a negat că incidentul a putut avea drept cauză uzura conductei, aflată în exploatare de 30 de ani, ministrul Industriilor de la Tiraspol nu a exclus posibilitatea ca explozia să se fi produs din cauza faptului că gazoductul traversează, într-un anumit loc, o zonă sensibilă la surpările de teren. Gazoductul Ananiev-Tiraspol-Ismail, dat în exploatare în 1987, reprezintă principala magistrală de transportare a gazelor ruseşti spre Balcani, prin Transnistria.



.jpg)