Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Lumea pe scurt
Bulgaria, despăgubită de ruşi pentru criza gazelor
Oprirea livrărilor de gaz rusesc destinat Bulgariei timp de două săptămâni va fi compensată prin livrări la preţ redus, excluzând orice altă formă de despăgubire, a indicat vicepreşedintele gigantului energetic rus GAZPROM, Aleksandr Medvedev. „GAZPROM îşi respectă obligaţiile contractuale cu compania naţională bulgară BULGARGAZ, oferind o reducere de preţ pentru volumul de gaz nelivrat“, a declarat el, de la Moscova, la televiziunea naţională bulgară, în ajunul unei vizite la Sofia. „Compania nu va plăti despăgubiri pentru ţările lovite de criza gazului. Aceste cereri trebuie adresate Ucrainei, care a închis gazoductele“, a subliniat el. Contractul ce leagă GAZPROM de BULGARGAZ nu este public, dar, potrivit săptămânalului economic „Capital“ el prevede o înlesnire la plată de 8% pentru volumul de gaz nelivrat la timp. Întrebat despre acest subiect de televiziunea naţională, Medvedev a răspuns că „nu sunteţi departe de adevăr“. Bulgaria, care depinde în proporţie de 92% de gazul rusesc, încearcă să accelereze diversificarea aprovizionărilor sale mai ales prin intermediul proiectului de gazoduct european Nabucco. Al-Qaeda cheamă la atacarea Americii Un lider al Al-Qaeda a lansat un apel la atacuri în Occident, în special în Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii, drept ripostă la ofensiva israeliană din Fâşia Gaza, potrivit centrului american de supraveghere a site-urilor islamiste SITE, care citează o înregistrare video pusă, joi, pe internet - informează, din Dubai, France Presse. „Sacrificaţi ce puteţi, astfel încât capitalele Occidentului infidel, America criminală şi agenţii lor tirani să guste ceea ce le fac fraţilor noştri şi fraţilor noştri oprimaţi din Palestina“, a spus Abou Yahya al-Libi, adresându-se mujahedinilor din lumea întreagă. „A sosit vremea ca acest stat criminal, vreau să spun Marea Britanie, să plătească preţul unei crime istorice pe care nu am uitat-o şi pe care nu o vom uita“, a adăugat acest lider al Al-Qaeda. Grecia: Agricultorii blochează şoselele ţării Guvernul grec a promis o asistenţă financiară în valoare de 500 de milioane de euro pentru agricultorii protestatari care au recurs la mii de tractoare pentru a bloca principalele axe rutiere ale ţării a treia zi consecutiv, relata, joi, din Atena, agenţia Associated Press. Ministrul grec al agriculturii, Sotiris Hatzigakis, a afirmat că guvernul începe un nou curs al dialogului şi cooperării cu agricultorii protestatari, în vederea soluţionării problemelor lor. Ministrul a afirmat că guvernul şi-a epuizat mijloacele, în contextul crizei financiare internaţionale. Acţiunea de protest a agricultorilor greci a dus la întreruperea circulaţiei între Atena şi Salonic, al doilea oraş ca mărime al ţării, fiind blocat transportul cu camioane între Grecia şi Bulgaria.