Anul trecut, în România trăiau 3,46 milioane de persoane în sărăcie relativă, adică în gospodării al căror venit disponibil era sub 2.036 lei/lună de persoană, arată Institutul Naţional de Statistică
Mai bine de jumătate dintre români sunt afectaţi de disponibilizări
Aproximativ 52,15% dintre români ar avea de suferit de pe urma unor eventuale concedieri masive din sistemul bugetar, relevă un studiu realizat online. Dintre aceştia, aproape o treime (29,39%) sunt funcţionari publici care se tem că vor fi trimişi în şomaj, 14,08% au cel puţin un membru al familiei care va rămâne fără job, iar 8,68% vizau un post în administraţia centrală sau locală. Conform sondajului, doar 3,47% dintre bugetari declară că au siguranţa locului de muncă, în timp ce 29,87% dintre respondenţi lucrează în sistemul privat şi consideră că disponibilizările bugetare nu îi vor afecta.



.jpg)