Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) atrage atenţia asupra fenomenului „shrinkflation”, care presupune reducerea cantităţii unui produs în timp ce preţul rămâne neschimbat sau nu
Manifestări de Ziua Imnului
Ziua Imnului Naţional a fost sărbătorită, ieri, prin ceremonii militare în toate garnizoanele din ţară, a transmis Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La Bucureşti, cu acest prilej, în Piaţa Tricolorului din faţa Palatului Cercului Militar Naţional, a avut loc un serviciu religios, urmat de un concert susţinut de Muzica Reprezentativă a MApN. Simbol al unităţii Revoluţiei de la 1848, „Deşteaptă-te, române!” a devenit imn naţional imediat după căderea regimului comunist în 1989. Imnul este sărbătorit, anual, la 29 iulie, dată la care, în 1848, „Deşteaptă-te, române!” a fost cântat pentru prima dată oficial în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. (C. Z.)



.jpg)