Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Marş pentru viaţă la Paşcani
Şi în oraşul Paşcani a avut loc Marşul pentru viaţă - ediţia a V-a, eveniment organizat de trei asociaţii non-guvernamentale - ATOR Paşcani, Asociaţia „Şansa 2010“ şi Asociaţia „Lumină şi dar“.
Deschiderea manifestării s-a făcut la Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu“, unde copiii de la Asociaţia „Lumină şi dar“ au cântat imnul „Fiecare viaţă este un dar“, tema din acest an a marşului. A urmat apoi cuvântul părintelui protopop Pavel Postolachi, care a vorbit despre rolul unui creştin adevărat de a fi mărturisitor al Adevărului şi al Vieţii, făcând referire şi la evanghelia duminicală: „Cu toţii am avut momente în viaţă când probabil ne-am îndoit de ajutorul lui Dumnezeu, zicând în sinea noastră: «Oare Dumnezeu mă va ajuta?». De aceea, expresia tatălui care zice «cred Doamne, ajută necredinţei mele» arată îndoiala pe care a avut-o în a primi salvare de la Iisus, Fiul lui Dumnezeu“. Nu s-a trecut cu vederea problema demografică a României, una care se arată a fi foarte îngrijorătoare, motiv pentru care Biserica încurajează adopţiile, ajutorarea familiilor cu mulţi copii, precum şi consilierea mamelor care sunt puse de cele mai multe ori în situaţia de a renunţa darul primit de la Dumnezeu, acela de a dărui viaţă. „Trebuie să lucrăm intens la formarea spirituală a noii generaţii, arătându-le că orice persoană este unică şi are o valoare infinită“ , a mai subliniat părintele Pavel Postolachi. Un moment emoţionant a constat în prezentarea pe săptămâni a unei poveşti, sub forma unui scurt filmuleţ, creat de voluntarii de la „Lumină şi dar“, însoţit de vocea unui copil de la Asociaţia „Şansa 2010“. Voluntarii de la ATOR Paşcani, alături de cei de la ATOR Târgu Frumos, împreună cu preotul Dumitru Rusu, care a şi prezentat evenimentul, au împărţit materiale de promovare participanţilor, alături de voluntarii de la celelalte două asociaţii organizatoare.
După manifestările culturale, cei aproximativ 150 de participanţi au pornit intonând cântece religioase în Marşul pentru viaţă, care a urmat traseul Casa de Cultură- strada Ştefan cel Mare şi s-a încheiat în faţa viitoarei catedrale din oraş, lângă primăria municipiului Paşcani. (Preot Dumitru Rusu, coordonator ATOR Paşcani)