Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Miting aviatic la Otopeni
Traficul aerian va fi închis astăzi, timp de circa patru ore, în zona Aeroportului Otopeni, pentru cursele comerciale, aici având loc mitingul aviatic - Otopeni Air Show.
Mitingul de la Otopeni, care a început la ora 10.00 - cel mai spectaculos eveniment aviatic organizat în acest an în ţara noastră - va reuni, în peste trei ore de acrobaţii şi demonstraţii aeriene, cei mai buni profesionişti ai momentului, într-o manifestare dedicată celor doi mari pionieri ai aviaţiei române şi mondiale Aurel Vlaicu şi Henri Coandă. Nu vor fi uitate însă nici persoanele afectate de inundaţii, motiv pentru care, în locaţia desfăşurării mitingului aviatic, vor fi amplasate puncte de colectare de fonduri, unde cei care vor să fie solidari cu sinistraţii vor putea face donaţii. Intrarea va fi liberă, iar publicul participant la eveniment va beneficia de parcare gratuită.