Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) atrage atenţia asupra fenomenului „shrinkflation”, care presupune reducerea cantităţii unui produs în timp ce preţul rămâne neschimbat sau nu
Monument al eroilor români în Italia
Un monument al eroilor români din Primul Război Mondial a fost ridicat în localitatea italiană Bolzano din regiunea Trentino-Tirolul de Sud, a informat MApN. Proiectul a fost realizat de Ministerul Apărării Naţionale, cu sprijinul Ministerului italian al Apărării în baza prevederilor unui acord interguvernamental privind mormintele de război. Este o „mărturie a sacrificiului eroilor români care au decedat în timpul Primului Război Mondial şi îşi dorm somnul de veci pe teritoriul Republicii Italiene”, arată MApN. (C.Z.)



.jpg)