Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Munca la negru şi frauda pe TVA au ajuns la peste 20% din PIB
Economia ascunsă, care include în principal munca la negru şi frauda pe TVA, reprezenta la finele primului trimestru 20,4% din PIB, în urcare de la 19,8% din PIB la sfârşitul anului trecut şi 19,6% în 2008, potrivit datelor prezentate de Institutul Naţional de Statistică (INS). "Economia ascunsă a crescut constant, începând cu anul 2004, când reprezenta 14,5% din PIB", a declarat Adriana Ciuchea, director general la Direcţia de Conturi Naţionale şi Sinteze Macroeconomice din Institutul Naţional de Statistică (INS). Reprezentantul INS a arătat că ponderea cea mai ridicată în cadrul economiei ascunse este deţinută de munca la negru, dar că datele privind economia subterană nu cuprind partea ilegală, respectiv prostituţia, drogurile, contrabanda cu ţigări şi alcool şi nici impozitele şi contribuţiile nefiscalizate. "Am solicitat la Eurostat un model pe care să îl utilizăm începând cu anul 2012, prin care să includem şi aceste categorii", a mai spus Ciuchea.