Turnul medieval de la Hotărani, din comuna Fărcaşele, județul Olt, construit în urmă cu aproximativ 500 de ani pentru a fi punct de veghe, a fost consolidat şi restaurat printr-un proiect finanţat prin PNRR în
Nereguli la comercianții de jucării
În cadrul unei campanii de control desfășurate în noiembrie, referitoare la respectarea prevederilor legale privind siguranţa jucăriilor, comisarii pentru Protecţia Consumatorilor au aplicat 343 de amenzi contravenţionale în valoare de peste două milioane de lei. Au fost controlaţi 412 operatori economici, fiind verificate peste 58.000 de produse, la 71% dintre acestea înregistrându-se abateri. Printre nereguli s-a numărat lipsa avertizărilor de utilizare în funcţie de vârsta copilului sau a menţiunilor referitoare la substanţele chimice. De asemenea, au fost depistate la comercializare jucării notificate pe sistemul de alerte al
UE - RAPEX. (C. Z.)



.jpg)