Producătorii agricoli ale căror culturi de porumb şi floarea-soarelui au fost afectate de seceta pedologică din 2025 vor putea primi un sprijin financiar de până la 333 lei/hectar, în cadrul unei scheme cu un
O nouă creșă la Suceava
Primăria Suceava construieşte o creşă de dimensiuni mari, pentru 110 copii, pe Dealul Mănăstirii, la intrarea dinspre Botoşani, a anunţat edilul Ion Lungu. El a precizat că a depus deja la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei documentaţia necesară pentru a demara această investiţie. În prezent, în municipiul Suceava funcţionează o singură creşă de stat ce asigură servicii de îngrijire şi supraveghere pentru bebeluşi şi copii cu vârsta de până la trei ani şi dispune de 150 de locuri. (C. Z.)



.jpg)