Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Obama le-a mulţumit ruşilor pentru Alaska
Preşedintele SUA, Barak Obama, a evocat „afacerea istorică“ încheiată între Rusia ţaristă şi Statele Unite ale Americii, într-un discurs rostit, marţi, în faţa unor oameni de afaceri ruşi, în cea de-a doua zi a vizitei sale la Moscova, relatează Reuters şi Interfax. „Am încheiat cu voi o afacere foarte bună cu privire la Alaska. Vă mulţumim“, s-a adresat Obama oamenilor de afaceri ruşi. În 1867, ţarul Alexandru al II-lea a vândut Alaska americanilor pentru 7,2 milioane de dolari în aur. Astfel, menţionează Interfax, fiecare acru de pământ din Alaska a costat un american mai puţin de doi cenţi. Agenţiile de presă citate amintesc că documentul din 1867, prin care Rusia ţaristă le-a vândut Statelor Unite Alaska şi insulele învecinate ei, produce şi astăzi „efecte neplăcute“ Moscovei. Astfel, delimitarea zonelor maritime din Marea Bering face, de câteva decenii, obiectul unui contencios teritorial între cele două ţări, a cărui miză îl constituie resursele petroliere submarine.